- Publicitate -

„Suntem spital de urgență, nu azil!” Ce se întâmplă cu oamenii străzii, după ce sunt externați de la SJU Ploiești

Spitalul Județean de Urgență Ploiești se confruntă cu o situație ce pare să nu aibă ieșire. Oameni fără adăpost care ajung la UPU, sunt tratați pe secție pentru diverse afecțiuni medicale, după care li se face foaia de externare. Numai că aceste persoane nu au unde să se ducă, motiv pentru care spitalul le devine „casă”, poate și luni de zile. „Noi suntem spital de urgențe, nu azil”, precizează medicul chirurg, Dan Oprea, care cere autorităților să găsească o soluție pentru astfel de cazuri.

În momentul de față, pe secția Chirurgie II a SJU Ploiești se află două persoane care nu au unde să se ducă odată externate.

„Primul caz este cel al unui bărbat care trăiește pe străzi. A ajuns la noi, în urgențe, cu o infecție urâtă. Mai avem o doamnă care a fost operată, i s-a făcut externarea pe 11 mai. Am trimis-o acasă cu ambulanța, însă, a revenit la noi fiindcă nu se poate îngriji singură, la domiciliu. Fiica ei nu vrea să știe de ea. Are nevoie de însoțitor, motiv pentru care ambulanțierii au readus-o la noi pe secție. Instituțiile statului ne pasează de la unii la alții. DGASPC către Asistența Socială din cadrul Primăriei și invers. Noi suntem un spital de urgențe, nu azil”, ne-a precizat chirurgul Dan Oprea.

Nu sunt singurele cazuri de acest gen cu care se confruntă spitalul  din Ploiești. Oameni ai străzii care ajung la Camera de Gardă, primesc îngrijiri medicale, după care se pune întrebarea: unde ajung persoanele fără adăpost sau care nu se pot îngriji singure, odată externate? Rămân în spital „fiindcă nu îi putem da în stradă. Dar nu este normal. Paturile acelea sunt dedicate pacienților care au probleme de sănătate. Noi nu putem găzdui într-un spital de urgențe oameni care nu au unde să se ducă. Mai ales că refuză instituționalizarea sau adăpostul social”, a mai spus medicul Dan Oprea. 

Dan Dinu, directorul ASSC Ploiești (Administrația Serviciilor Sociale Comunitare) spune că varianta pentru ca oamenii fără adăpost să nu mai stea cu săptămânile în spital o reprezintă azilul de noapte de pe bulevardul Petrolului.

Asistentul social din cadrul  spitalului trebuie să facă demersuri fie pentru trimiterea persoanei fără adăpost la centrul de noapte, fie către DGASPC în vederea instituționalizării în centre ale acestei direcții.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi