- Publicitate -

Bărbat surprins de camerele de supraveghere în timp ce abandona saci cu deșeuri lângă o platformă din Mihai Bravu

Un bărbat a fost sancționat de polițiștii locali după ce a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce abandona mai mulți saci cu deșeuri lângă o platforma de colectare din cartierul ploieștean Mihai Bravu.

„Miercuri, 26 aprilie 2023, în jurul orelor 17:00, în imaginile video înregistrate la Dispeceratul Poliției Locale Ploiești, a fost depistat numitul Ș.N. în timp ce abandona saci cu deșeuri, lângă platforma de colectare situată pe Aleea Petrochimiștilor.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor H.C.L. nr. 34/2019 referitoare la modificarea și completarea H.C.L. nr. 218/2015 privind  aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare în municipiul Ploiești.

Menționăm faptul că prin Dispeceratul instituției noastre sunt monitorizate 52 videocamere, amplasate la platformele de colectare a deșeurilor menajere de pe raza municipiului.

Poliția Locală Ploiești condamnă săvârșirea unor astfel de fapte ce contravin normelor de conviețuire socială și face apel la spiritul civic al cetățenilor, pe care îi îndeamnă să semnaleze Dispeceratului instituției, la numărul de telefon 0244/954 sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice.” au transmis Poliția Locală Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi