- Publicitate -

Femeia plecată de acasă cu cei trei copii a fost găsită la Belciugatele

În cursul zilei de vineri, o femeie însoțită de cei trei copii, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Astăzi polițiștii prahoveni au transmis că au reușit să o găsească.

- Publicitate -

„Femeia împreună cu cei trei copii au fost găsiți în comuna Belciugatele din județul Călărași. Din primele verificări rezultă că nu au fost victimele vreunei infracțiuni.”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Surse apropiate susțin faptul că femeia a plecat de acasă în urma neînțelegerilor pe care le-ar fi avut cu concubinul și, în plus, este posibil ca aceasta să fi avut și o altă relație.

Reamintim faptul că la data de 11 martie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Drajna au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, concubina sa, GOSTIN CARMEN NICOLETA, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în comuna Posești a plecat în mod voluntar de la domiciliu, împreună cu cei trei copii minori, fără a mai reveni până în prezent.

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Accident rutier în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada Mărășești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc duminică seară în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada...

Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona de munte din Prahova. Informare meteo de ploi și răcire accentuată la Ploiești

Administrarea Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare de cod galben de vânt puternic, avertizare valabilă și în zona de munte din...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Crimă la Alba Iulia, după ”modelul” Caracal, victima fiind un bebeluș. Polițiștii au așteptat la ușă comiterea crimei!

Tragedie la Alba Iulia. Un copil de numai un an a fost ucis de tatăl său, care s-a spânzurat după comiterea crimei. Deși mama...

Accident rutier în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada Mărășești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc duminică seară în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada...

Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona de munte din Prahova. Informare meteo de ploi și răcire accentuată la Ploiești

Administrarea Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare de cod galben de vânt puternic, avertizare valabilă și în zona de munte din...

Cum arată căminul de studenți din UPG Ploiești construit de la zero. Condițiile de cazare sunt ca la hotel [FOTO]

Lucrările de construcție și dotare a unui cămin de studenți ridicat de la zero în incinta Universității de Petrol și Gaze din Ploiești se...

Imagini de la accidentul rutier din Vălenii de Munte, în urma căruia șase persoane au fost transportate la spital

Accidentul rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a petrecut duminică după amiaza pe DN1 A, în Vălenii de Munte, intersecție cu strada...
Emisiuni
- Publicitate -