Pe 26 februarie are loc Lăsata Secului, sărbătoare care marchează ultima zi în care se mai poate mânca de dulce înaintea începerii unuia dintre cele mai importante posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Paştelui. Anul acesta, Paștele ortodox se sărbătorește pe 16 aprilie, iar cel catolic, pe 9 aprilie.
Postul Paştelui începe luni, 27 februarie, şi este primul post de peste an. Este, totodată, și cel mai lung şi aspru post, cu o durată de 48 de zile.
Duminică, 26 februarie, este lăsatul secului de carne pentru postul Paştelui. Este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri „de dulce”.
Postul amintește credincioșilor, prin durata lui de 40 de zile, de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, atunci când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Creştinii ortodocşi, postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.
Spre deosebire de postul Crăciunului, care este mai permisiv din punct de vedere alimentar, postul Paştelui nu are atât de multe zile cu dezlegare la peşte.
Numărul de zile cu dezlegare la peşte pentru enoriaşi în postul Paştelui este de doar două zile: de Buna Vestire şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile.