- Publicitate -

România trimite echipă specială de salvare în Turcia, după dezastrul provocat de cutremurul de 7,8 grade pe Richter

Guvernul României anunţă, luni, că în urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU, în urma cutremurului care a avut loc în Turcia.

Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii. Echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti, alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin.

- Publicitate -

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Turcia pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere situaţia de urgenţă generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută.

„Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii din cadrul IGSU, în Turcia, ţara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută. Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin.”

- Publicitate -

Sursa citată precizează că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de Guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

„România continuă să-şi onoreze angajamentele internaţionale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă”, conform comunicatului.

Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit, luni, Turcia şi Siria şi a provocat sute de morţi şi răniţi, au anunţat autorităţile din ambele ţări (vezi aici știrea inițială).

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -