- Publicitate -

Elevii navetiști nu mai au gratuitate la transport. Părinții plătesc din buzunarul propriu, iar apoi așteaptă decontul

Data:

În loc de gratuitate, elevilor navetiști le va fi decontat transportul. Practic, părintele va plăti din buzunarul propriu abonamentul copilului, urmând ca apoi să primească banii, pe baza carnetul de elev. Dacă proiectul de lege propus de ministrul Ligia Deca va trece, atunci nici suma forfetară nu va mai fi acordată, decât dacă navetiștii nu au posibilitatea de a folosi transportul public în comun, prin curse regulate.

- Publicitate -

Propunerea șefei de la Educație este, așadar, ca loc de gratuitate, să se introducă decontarea serviciilor de transport. Adică elevii care învață în altă localitate decât cea unde locuiesc trebuie să plătească mai întâi abonamentele de transport și apoi să aștepte să primească banii.

Nici suma forfetară abia promisă în urmă cu două luni nu se mai acordă, decât într-o anumită situație.

Citește și: Veste bună pentru navetiștii din 14 localități din Prahova. Lista localităților care se vor asocia pentru transportul din zona metropolitană Ploiești

Elevilor care nu sunt școlarizați în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu și nu pot beneficia de transportul public local de persoane prin curse regulate, li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre unitatea administrativ-teritorială de domiciliu și unitatea administrativ-teritorială în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați”, este propunerea ministrului Educației. 

Rata de promovare la Evaluarea Națională a crescut în Prahova

După soluționarea contestațiilor, Tatiana Marin, de la Școala Gimnazială „Cănuță Ionescu” din Urlați, este singura absolventă de gimnaziu care a obținut media 10 la...
- Publicitate -

Până acum, potrivit legii, elevii ar fi trebuit să beneficieze de plata în avans a sumei forfetare lunare, fără să existe nicio condiție impusă pentru ca aceștia să primească banii.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

„Cuptorul Vecin”, afacerea crescută ca pâinea cu maia

A venit în România acum aproximativ 26 de ani....
- Publicitate -

Exclusiv

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Aparatul 3D folosit de polițiștii prahoveni la tragediile rutiere

Polițiștii rutieri prahoveni au în dotare cinci aparate de...

Ce nereguli au fost descoperite la podul de la Blejoi

După o lună de restricții, podul de pe DN...

Sunteți de acord cu împușcarea urșilor? Sondaj

Săptămâna trecută, un motociclist italian a fost ucis de...

Cum a răspuns prefectul provocării ”podul de la Blejoi”

Săptămâna trecută, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, care a...
- Publicitate -

Știri noi

Razie a Poliției pe DN1 pentru combaterea vitezei excesive

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii prahoveni desfășoară o acțiune...

Rata de promovare la Evaluarea Națională a crescut în Prahova

După soluționarea contestațiilor, Tatiana Marin, de la Școala Gimnazială...

Lista localităților unde apa este livrată după program

Locuitorii din 16 orașe și comune din Prahova au...

Vegetația excesivă din Pictor Rosenthal e deja un pericol

Vegetația în exces crescută în ultima perioadă, în cartierul...

S-au afișat rezultatele după contestații la Evaluarea Națională

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise...
- Publicitate -

Emisiuni

Statul cheltuie, cetățeanul strânge cureaua

Invitatul lui Marius Nica în ediția de marți, 8...

Podul de la Blejoi, o rușine națională!

Podul de la Blejoi reprezintă măsura incompetenței! O recunosc...

Podul de la Blejoi rămâne închis circulației!

Deși vineri, 20 iunie, trebuia reluată circulația rutieră pe...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce avem reacția Hale și Piețe la rahat dar la prime nu?

SC Hale și Piețe SA Ploiești reacționează doar la...

Apel către politicienii prahoveni: băgați capul și în poza asta!

În Prahova, la Boldești Scăeni, soarta unui centrului medico-social...

România bugetară protestează, cea privată ÎNCĂ are răbdare

În ultima săptămână, în România, pare că toată lumea...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Razie a Poliției pe DN1 pentru combaterea vitezei excesive

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii prahoveni desfășoară o acțiune...

Starea victimelor rănite în urma vijeliei din Sinaia

Reprezentanții Spitalului Orășenesc Sinaia au venit miercuri, în jurul...

Incendiu în Florești. 50 de persoane s-au autoevacuat

Miercuri, 9 iulie 2025, în localitatea Florești, a izbucnit...

Bilanțul furtunii din Sinaia: 14 persoane rănite

Furtuna din această după amiază a făcut ravagii la...
- Publicitate -

Victime ale furtunii din Sinaia, duse în sala de operații

Cinci răniți au ajuns la Camera de Primiri Urgențe...

Acțiune a Poliției în Ploiești pentru bicicliști și pietoni

O amplă acțiune a polițiștilor are loc miercuri, 9...

Trafic feroviar dat peste cap la Sinaia. Gara regală, afectată

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează...

Persoane rănite, după ce, la Sinaia, au căzut copaci

Furtuna care a „măturat” stațiunea Sinaia a provocat și...