- Publicitate -

13 bărbați din Prahova, audiați de către Poliție pentru furt calificat în formă continuată

Polițiștii Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară în municipiu și în comunele Valea Călugărească, Berceni și Târgșoru Vechi, la persoane bănuite de furt calificat din societăți comerciale. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada februarie – iulie 2022, persoanele bănuite ar fi sustras în repetate rânduri cabluri electrice din cupru atât montate, dar și care urmau să fie montate, precum și materiale feroase și neferoase, din incinta unor hale industriale și șantiere în lucru.

13 bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 40 de ani au fost conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

Astfel, polițiștii au documentat activitatea infracțională a bărbaților în cauză, fiind cercetați pentru săvârșirea a 15 acte materiale ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată din societăți comerciale de pe raza municipiilor Ploiești și București dar și din comunele Blejoi și Bucov.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 160.000 de lei.

Citește și: Percheziții în Ploiești și în trei comune din Prahova la persoane bănuite de furt din societăți comerciale

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă, dar și bunuri susceptibile a fi interzise prin lege în vederea deținerii.

În cadrul activităților, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând astfel 110 autovehicule, fiind legitimate și 123 de persoane.

Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale conform OUG nr.195/2002 și a fost retras un certificat de înmatriculare. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ploieștiul a rămas fără apă caldă până la 1 septembrie

În ciuda promisiunilor autorităților locale, ploieștenii racordați la sistemul centralizat au rămas fără apă caldă începând de astăzi, 1 august. Măsura a fost luată de...

Prima zi a lunii august, temperaturi mai mici cu 10 grade Celsius la Ploiești

După ce în luna iulie s-au înregistrat temperaturi de 40 de grade Celsius, iar vremea caniculară și-a făcut de cap, weekend-ul a dus în...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Rata şomajului a fost de 5,3% în luna iunie 2022

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2022 a fost de 439,9 mii persoane, în scădere atât faţă...

Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă? Participă la sondaj!

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou sondaj. Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă? De...

Reacția primarului Volosevici după ce Ploieștiul a rămas fără apă caldă: ”Este simplu să spui avem încredere că va găsi Andrei o soluție”

Peste 130.000 de ploieșteni, ale căror apartamente sunt conectate la sistemul centralizat de termoficare, au rămas luni, 1 august, fără apă caldă. Operatorul Termoficare...

Preot din Medgidia, condamnat cu suspendare pentru că a condus beat. Anterior, a scăpat un copil în cristelniță

Un preot din Medgidia a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins beat la volan. Bărbatul a...

Un șofer a scăpat ca prin minune cu viață dintr-un accident produs pe DN1 în zona Lido Gârbea. Mașina a suferit daună totală –...

Accidentul rutier s-a produs pe DN1, în zona Lido Gârbea, în noaptea de duminică spre luni. Un conducător auto a intrat cu mașina într-un...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -