- Publicitate -

Un ploieștean s-a ales cu cardul clonat după ce a încercat să retragă bani de la două bancomate din zona BIG Sud

Un ploieștean s-a ales cu cardul clonat, chiar în a Doua Zi de Crăciun, după ce a încercat să retragă o sumă de bani de la două bancomate din Ploiești.

Acesta a declarat pentru Observatorul Prahovean că duminică, 26 noiembrie, a folosit două bancomate care aparțin BCR și BRD și care sunt amplasate în zona de SUD, lângă centrul comercial BIG.

La scurt timp, a sesizat că din cont au început să îi dispară mai multe sume de bani, totalizând 1 200 de lei și care ar fi fost folosite pentru achitarea unor tranzacții on-line în afara țării.

Păgubitul a depus plângere la Poliție iar reprezentanții IPJ Prahova au precizată că „în această dimineață, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că la data de 26 decembrie i-a fost retrasă suma de aproximativ 1.200 de lei din contul bancar fără ca el să efectueze sau să aprobe vreo tranzacție.

În cauză se efectuează verificări în vederea clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi