Salvamont Neamț a fost solicitat să intervină, în Ajunul Crăciunului, pentru salvarea a doi turiști din Bacău care au fost surprinși, în zona înaltă a Masivului Ceahlău, de viscolul puternic și de troienele de peste un metru. Din fericire, salvamontiștii au intervenit imediat, iar turiștii sunt acum în siguranță.
La munte, la altitudini de peste 1500 de metri, este în vigoare un cod galben de ninsori însemnate și viscol.
Doi turiști din Bacău s-au convins că la munte iarna și-a intrat în drepturi. În timp ce se aflau în zona înaltă a Masivului Ceahlău, turiștii au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor din cauza viscolului puternic și a troienelor de peste un metru.
Echipele Salvamont Neamț au intervenit imediat, iar cei doi turiști sunt acum în afara oricărui pericol.
„Doi turiști din Bacau, bine echipați, au intrat în epuizare din cauza viscolului puternic și a troienelor de zăpadă de peste un metru. A intervenit echipa care asigură permanența la Baza Salvamont Dochia.
Acțiunea a scos încă o dată în evidență importanța vitală a bazelor salvamont de altitudine și asigurarea permanenței în zonele cu potențial turistic. Echipa de salvare a ajuns la victime în mai puțin de 30 de minute de la alarmarea directă, în condițiile în care un caz similar operat dintr-o bază de joasă altitudine ar fi durat peste cinci ore, cu un indice de supraviețuire a victimelor extrem de mic”, a precizat Salvamont România – Dispeceratul Național.
