”Crimele” din secția ATI Sibiu sunt o practică generală? Câteva întrebări pentru cei care pot depune mărturii în toată țara, dar și pentru specialiștii din secții

5

Dezvăluirile unui fost angajat, asistent la ATI în Sibiu, au dus la deschiderea unui dosar penal pentru omor. Un alt asistent a început să vorbească, apârând în spațiul public și imagini terifiante ale modului în care sunt tratați pacienții.

Știrea inițială AICI.

Apar noi informații, noi dezvăluiri, noi probe, iar acuzațiile sunt terifiante. Pacienți legați de paturi, cu răni pe corp, sedați deși insuficiența respiratorie poate fi agravată de sedare, ducând la deces. Proceduri discutabile, despre care șeful ATI Sibiu spune că sunt normale… Toate acestea sunt vizate acum de un dosar penal in rem.

Șeful secției ATI recunoaște că pacienții sunt legați de paturi, dar spune că este o procedură reglementată, pentru binele lor. Procurorii au deschis o anchetă, iar ministrul Sănătății a trimis la Sibiu Corpul de Control.

Întrun intreviu acordat publicației sibiene Turnul Sfatului, șeful secției ATI vorbește despre proceduri pe care le consideră normale: ”Contenția mecanică (legarea de pat) a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață.

Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu.

Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contenție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.”

Citiți interviul AICI.

O primă întrebare în toată această poveste sinistră este ”cât de agitați să fie bolnavii de Covid, încât să fie necesară legarea lor?”

O altă întrebare la care așteptăm răspunsuri cu justificare medicală este: ”rănile produse de legarea pacienților se justifică în contextul în care ”doar așa” le sunt salvate viețile?”

Nu în ultimul rând, cum explică specialiștii sedarea unor pacienți cu insuficiență respiratorie, dat fiind faptul că pacienții sedați nu mai pot respira și își pierd viețile.

Desigur, sunt zeci de întrebări pe care anchetatorii sperăm să le adreseze, iar astfel de situații să nu se mai repete în niciun spital din țară. În ceea ce privește situația din Prahova, nu păutem să nu revenim asupra relatărilor aparținătorilor unor persoane care au decedat, deși starea lor la internare, în urmă cu 2-3 zile, fusese una care nu indica un deces iminent. De fiecare dată explicația a fost aceeași: starea de sănătate s-a degradat rapid, pe fondul unor afecțiuni preexistente, dublate acum de infectarea cu Sarscov-2.

Astfel de relatări, precum și lipsa de comunicare cu aparținătorii pot fi citite AICI și AICI.

Într-un astfel de context, care are deja conotații la nivel național, este de înțeles reticența românilor față de internare, continua lipsă de încredere într-un sistem sanitar care nu pare să mai aibă altă preocupare decât cea a comunicării pe tema Covid. Și cum acestă comunicare este una defectuoasă, a venit vremea ca realitățile din spatele ușilor protejate de carantină să iasă la iveală. În primul rând pentru viețile pacienților, apoi pentru un sistem care nu are nevoie de decredibilizare. Sunt secții ATI și cadre medicale care chiar salvează vieți, nu le curmă.

Pentru autoritățile din România va fi din ce în ce mai greu să iasă public și să vorbească despre măsurile care au în vedere protejarea sănătății populației, atât timp când în spitale oamenii mor nu doar din cauze naturale, ci și din ce în ce mai des din cauze cel puțin suspecte. Revenim cu detalii pe parcursul derulării cercetării penale.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

5 COMENTARII

  1. vreau sa aflu care e suma cu care se incentiveaza un spital de la oms/oricare ptr un deces declarat ca si deces COVID. In caz ca nu e OMS cine plateste aceasta suma spitalului? Mai apoi vreau sa aflu ce cota parte primeste ca bonus un salariat din sistemul privat/public ptr un deces declarat ca si covid.

  2. Daca comparam procentul de supravietuire in ATI la pacientii covid din Romania cu cel din occident se pare ca nu stam deloc bine. Poate ca acum cineva o analizeze de ce si se vor lua masurile necesare dupa un an de pandemie.

  3. Sunt convins că persoana care a făcut
    ,,dezvăluirea” cu practicile din ATI Sibiu, era un angajat PUTUROS! Am fost internat la ATI, Covid și am văzut câtă muncă și în condiții de excepție!

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău