Starea prahoveanului căruia i-a explodat o butelie în față. Nu poate fi transferat în străinătate

Un prahovean de 71 de ani, din satul Coada Malului, comuna Măgurele, a fost victima exploziei unei butelii. Incidentul s-a petrecut ieri în gospodăria bărbatului și nu a fost urmat de un incendiu.

Cu toate acestea, victima a suferit arsuri pe 50% din suprafața corporală și a fost transportat cu un elicopter al SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală.

Potrivit reprezentanților spitalului, unde este internat, bărbatul nu întruneşte criteriile de transfer în străinătate.

”Pacientul a fost supus investigaţiilor şi evaluării de către o echipă formată din chirurg plastician, chirurg de chirurgie generală şi medic ATI, iar, în conformitate cu ordinele Ministerului Sănătăţii aflate în vigoare, s-a stabilit că el va fi tratat în continuare la această unitate sanitară, întrucât nu îndeplineşte criteriile pentru a fi transferat în străinătate” au transmis reprezentanții unității sanitare din București.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău