Mina_Carol_I_Slănic.png

În această dimineață, în jurul orei 7, locuitorii din zona centrală a orașului Slănic au auzit o bubuitură urmată de trepidațiile specifice unui cutremur. Incidentul a fost anunțat, în exclusivitate de observatorulph.ro, AICI.

Imediat, reprezentanții salinei Slănic au început verificarea galeriilor din ”burta” munților de sare, pentru identificarea sursei zgomotului care a stârnit panică în rândul populației din zonă.

Așa au ajuns în Mina Carol, exploatată în perioada 1881-1935, unde au descoperit că un bloc de sare, de câteva zeci de tone, s-a prăbușit pe planșeul minei de la o înălțime de aproape 80 de metri.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Impactul a fost atât de puternic, încât zgomotul și suflul s-au propagat la suprafață prin celelalte galerii, fiind perceput ca un curemur.

Varoval new thermo services Contact Varoval new thermo services

”În această galerie nu se mai exploatează sare de zeci de ani. Mina Carol este închisă angajaților și publicului. Incidentul nu a provocat pagube sau victime și nici nu a afectat activitatea comercială și turistică a salinei”, a declarat, pentru observatorulph.ro, Marius Tănăsie, directorul Salinei Slănic. 

Mina Carol a fost închisă în anul 1938, când s-a ajuns la o adâncime de 96 m, existând pericolul de prăbușire. Atunci, Regia Monopolurilor Statului a luat hotărârea de a deschide o nouă exploatare.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.