Primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, este invitatul Luizei Toboc în emisiunea ”Acasă, în Prahova” transmisă de Observatorul Prahovean. VIDEO la finalul textului.
Printre subiectele abordate se număra și cel mai mare, dar controversat proiect derulat în localitate: pasajul subteran care va traversa zona centrală a Municipiului.
Acest proiect a împărțit în două tabere comunitatea locala, în spațiul public apărând contre atât în rândul localnicilor, cât și în Consiliul Local.
Citește și Bărci de agrement, de la 1 iulie, pe lacul de la Sala Sporturilor din Ploiești
Astfel, la cea mai recentă ședință, mai mulți aleși au părăsit sala, după ce au aruncat cu cuvinte grele la adresa primarului și susținătorilor proiectului.
Potrivit proiectului, bugetul local va suporta doar 2% din ainvestiție, iar principalele elemen te ale pasajului sunt, potrivit campinatv.ro:
– Spațiul pietonal aflat deasupra pasajului va cuprinde mai multe elemente simbolice pentru Câmpina: o carte deschisă (din granit), o chitară, o jardinieră suspendată, un simbol industrial și o machetă 3D a municipiului;
– Sub spațiul pietonal, lângă pasaj va fi realizată o parcare subterană cu 200 locuri, inclusiv cu două stații de încărcare rapidă pentru autovehiculele electrice;
– Pentru prima dată în Câmpina s-ar realiza piste de biciclete, lungimea totală a acestora urmând să fie de 580 metri, conform proiectului de regenerare urbană;
– La intersecția Bulevardul Carol I cu Strada Toma Ionescu va fi un pasaj pietonal subteran, pentru traversarea în siguranță a zonei;
– Valoarea totală a pasajului rutier subteran este de peste 158,6 milioane lei (undeva la 31,3 milioane euro cu tot cu TVA), iar a dalei urbane de 51,7 milioane lei (puțin peste 10 milioane euro), conform indicatorilor tehnico-economici;
– Termenul de realizare a pasajului subteran este de doi ani, iar a spațiului pietonal de deasupra pasajului, de un an, după cum reiese din studiile de fezabilitate;
Alte teme ale emisiunii vor fi: demolarea cinematografului central, construcția blocurilor sociale pt persoanele defavorizate, accesarea de fonduri europene, dar și alte proiecte legate de infrastructura stradală, edilitară și educațională.
VIDEO
