Comunicarea finală a rezultatelor la simularea examenului de bacalaureat 2026 întârzie, pe fondul volumului mare de lucrări aflate în evaluare, al deficitului de profesori evaluatori și în contextul boicotului masiv din învățământ. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat oficial prelungirea termenului de afișare a notelor până la data de 9 aprilie.
Simularea examenului de Bacalaureat s-a desfășurat în perioada 23–26 martie, însă procesul de corectare este afectat atât de numărul ridicat de lucrări, cât și de disponibilitatea redusă a cadrelor didactice implicate în evaluare.
În județul Prahova, comunicarea rezultatelor este neuniformă. Există situații în care au fost afișate rezultatele la una sau două probe, la toate disciplinele sau, dimpotrivă, nu a fost comunicată încă nicio notă.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova susțin că întârzierile sunt generate de lipsa profesorilor evaluatori, în special discipline de la profilul umanist.
„Sunt profesori nevoiți să corecteze chiar și 100 de lucrări, ceea ce este foarte mult, mai ales în condițiile în care nu sunt plătiți pentru această muncă. Din câte știm, cel mai mare deficit de profesori evaluatori este la disciplinele Limba și literatura română și Logică, argumentare și comunicare.
Cel mai probabil, la nivelul județului, mâine, 7 aprilie, vom avea o situație exactă cu privire la rezultatele finale”, au transmis reprezentanții ISJ Prahova.
