- Publicitate -

Cardurile educaționale ar putea fi încărcate săptămâna viitoare

Cardurile educaționale pentru elevii din învățământul preuniversitar urmează să fie încărcate. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a transmis că vineri, 28 noiembrie, sumele ar putea să fie deblocate, iar în câteva zile s-ar putea face plata.

- Publicitate -

„Vineri, 28 noiembrie ar putea să fie deblocate sumele (n. red. de la Comisia Europeană), iar în câteva zile s-ar putea face plata, adică încărcarea cardurilor. A fost o problemă la baza de date”, a spus pentru Edupedu.ro, ministrul proiectelor europene, Dragoș Pâslaru.

Există o posibilitate, așadar, ca alimentarea cardurilor educaționale să aibă loc la începutul lunii decembrie 2025.

- Publicitate -

Cardurile educaționale sunt tichete sociale de 500 de lei oferite pentru sprijin educațional preșcolarilor și elevilor dezavantajați.

Tichetele pot fi utilizate exclusiv pentru achiziția de materiale necesare frecventării școlii și grădiniței (rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane și haine), contribuind astfel la reducerea abandonului școlar și creșterea incluziunii în educație.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Tariful apei de criză la HidroPrahova, decis de șefi de parcări la București, Conpet și Cadastru

Este normal ca aproape 100.000 de clienți ai HidroPrahova...

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -