Într-o sală luminoasă, plină de râsete și de întrebări curioase, copiii învață nu doar să calculeze, ci să descifreze un limbaj vechi cât lumea, limbajul numerelor. Pentru vechii greci, matematica era un organon, o unealtă sacră prin care mintea se educa să vadă ordinea ascunsă în haos. Era o artă a rațiunii, dar și o căutare spirituală: matematica lui Dumnezeu, cum i-au spus mai târziu gânditorii medievali.
La acest centru educațional, aritmetica nu este doar o materie școlară, ci o aventură inițiatică. Copiii își exersează logica, imaginația și răbdarea, descoperind că fiecare problemă este o poveste, iar fiecare rezultat corect este cheia unei lumi mai frumoase. Pentru că adevărata putere a numerelor nu stă în note și examene, ci în felul în care modelează minți de copii și sufletele lor gata să înțeleagă logica.
Curiozitatea mea de gazetar, mi-a dat imboldul mai acum doar câteva zile să mai aflu ce se întâmplă în lumea educației, a celor premianți, a absolvenților, sau a viitorilor ”boboci” din lumea academică. Ce să zic „defect” profesional. Stând la o vorbă cu cafeaua de dimineață și cu ochii pe agențiile de știri tocmai ce mi se lipesc ochii de o informație care suna așa:
„Felicitări câștigătorilor de la Olimpiada Națională de aritmetică Brașov 2025”
Ei curiozitatea mea a crescut și mai mult când am citit că printre premianți se numără și copii de la centrul SmartyKids din Ploiești. Auzisem eu de la câteva mămici prietene despre acest centru de educație dar sincer, am zis nu mai este cazul meu. Și cum în viață niciodată să nu zici niciodată, iată că eu cel ce îmi place să scriu am decis că este nou aflat să împărtășesc și cititorilor Observatorului Prahovean. Cu atât mai mult că vorbim despre lucruri frumoase, de copiii prahoveni, de patriotism local.
Așa că citit, zis, și plecat. Unde: la centrul SmartyKids din Ploiești.
De ce: să o cunosc și mai apoi să vă fac cunoscută pe Andreea Petroșanu.
Pentru ce cunoscută: Pentru că așa cum am promis o gazetă își respectă promisiunile făcute onor dumneavoastră, cititorilor, adică ne continuăm campania- „Omul Sfințește locul”.
„Am schimbat cifre financiare pe abac și zâmbete de copii.”
Așa începe povestea Andreei Petroșanu, economistă, mamă a doi copii care a deschis primul centru SmartyKids din Ploiești, în plină pandemie, transformându‑și viața și visul ei într‑o realitate benefică pentru comunitatea locală.
Gazdă amabilă, Andreea m-a primit la locul care, îi este ca a doua casă, cu brațele deschise. Ne-am așezat precum elevii în bănci și eu mi-am luat carnetul de notițe, cu gândul la un dialog deschis și sincer. Ce a ieșit, urmează să aflați lecturând materialul.
Așadar, cine este Andreea Petrosanu? Povestiți-ne despre dumneavoastră.
Numele meu este Andreea Petroșanu, am 46 ani și sunt managerul Centrului de aritmetică mentală SmartyKids Ploiesti Republicii. Sunt de profesie economist si mama a doi copii minunați de 17 ani și respectiv 12 ani.
Dupa o cariera de 15 ani în domeniul bancar, am simțit ca a venit momentul unei schimbări pe plan profesional și în urmă cu aproximativ 5 ani si jumătate am decis să deschid primul centru SmartyKids din Ploiești.
De la cine ați primit sprijin atunci când v-ați decis să fiți antreprenor? Care a fost cea mai puternică motivație?
Decizia de a deveni mamă-antreprenor a venit în mod natural și foarte ușor datorită sprijinului familiei, în special al soțului meu care mi-a oferit toată susținerea sa atât pe plan financiar, dar mai ales moral. Cea mai puternică motivație a mea a fost dorința de a evolua pe plan profesional și să devin cea mai buna versiune a mea în calitate de antreprenor de succes, mamă și soție in același timp.
Care credeți că este succesul unei mame – antreprenor?
Succesul unei mame-antreprenor vine din dorința de a fi un exemplu pozitiv pentru copiii săi și de a le demonstra că drumul către succes este un proces lung, cu suișuri și coborâșuri, asemeni unui munte de escaladat, iar pentru a ajunge în vârf este nevoie de ambiție, multă muncă și perseverență.
Sunteți economist de profesie, un domeniu în care se câștigă bine financiar vorbim. De ce ați ales acest domeniu al predării aritmetice?
Am ales să mă implic în acest domeniu educațional, în special în predarea aritmeticii mentale, deoarece trăim într-o lume în care tehnologia acaparează tot mai mult interesul copiilor, limitând dezvoltarea lor intelectuală. Întrucât ne aflăm în plină eră digitală, a progresului tehnologic și a inteligenței artificiale, în care orice informație este doar la un click distanță fără a depune vreun efort, consider că aritmetica mentală are un impact extraordinar asupra dezvoltării creativității și imaginației copiilor generației de astăzi.
Care au fost cele mai dificile momente pentru Andreea și cum au trecut?
Cel mai dificil moment pentru mine a fost în mod clar începutul pandemiei care a debutat în România la o lună de la deschiderea Centrului SmartyKids Ploiești.
Am simțit ca mă confrunt cu cea mai puternica provocare pentru orice antreprenor și primul gând a fost ca totul se va nărui. Însă dorința de a merge mai departe și convingerea că nimic nu este imposibil, m-au făcut să fiu mai puternică și să găsesc soluții rapide și inovatoare.
Am înțeles că forța noastră interioară este infinită și că putem descoperi acolo resurse si calități nebănuite despre noi si cred că un moment de răscruce ne determină să devenim cea mai bună versiune a noastră.
Consider că acesta a fost primul meu examen în calitate de antreprenor și sunt mandră că l-am absolvit cu brio.
Consider că viața este un fel de sport extrem în care numai cei curajoși și ambițioși vor simți gustul dulce al adrenalinei.
Care credeți că este cheia succesului unui antreprenor?
A fi un antreprenor de succes înseamnă să riști, să cazi și să te ridici, să mergi înainte fără să privești înapoi și să te bucuri de realizările afacerii tale.
Ce este SmartyKids? De când a început activitatea la centrul din Ploiești?
Ajutăm la dezvoltarea intelectuală a copiilor, păstrând atmosfera copilăriei. Creăm metode educaționale și materiale didactice de viitor, folosind tehnologia și experiența specialiștilor de vârf la nivel mondial. Centrul SmartyKids Ploiești Republicii oferă cursuri de aritmetică mentală pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani și cursuri de citire rapidă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani. Centrul SmartyKids Ploiești Republicii și-a început activitatea pe 10 februarie 2020 și face parte din cea mai mare rețea de centre educaționale pentru copii, din România.
Ce este aritmetica mentală? De ce credeți că ajută copiii?
Aritmetica mentală este o strategie unică ce are la bază tehnica de calcul cu ajutorul abacului ce permite dezvoltarea abilitaților intelectuale și creative ale copiilor, să se dezvolte într-un mod echilibrat, ajutându-i să-și atingă întregul potențial. Aritmetica mentală activează și dezvoltă ambele emisfere cerebrale, contribuind la formarea gândirii și la dezvoltarea mai multor funcții cognitive ca atenția, memoria, concentrarea, imaginația și viteza de gândire. Învățând această tehnică de calcul aritmetic, copiii au mai multe beneficii.
Pe termen scurt, copiii învață inițial să numere pe abac, să adune și să scadă corect cu abacul și astfel se dezvoltă rapid capacitatea abilităților motrice fine cum ar fi scrierea de mână, manipularea obiectelor mici.
Ulterior, copiii realizează calcul mintal foarte rapid cu mai mulți termeni, imaginându-și abacul în minte. Acesta este momentul în care elevii încep să facă toate calculele cu o viteză și o acuratețe incredibile!
Emisfera stângă a creierului este responsabilă pentru abilitățile de calcul, vorbire și logică, iar cea dreaptă pentru imaginație și gândire figurativă.
Un copil ale cărui emisfere cerebrale se dezvoltă armonios poate aborda rezolvarea oricăror sarcini și probleme din diferite unghiuri, cu o viteză de invidiat.
Practic ce efecte au aceste metode de învățare asupra copiilor?
Exercițiile practice regulate de aritmetică mentală îmbunătățesc gândirea logică și abilitățile analitice ale copilului. Copiii devin semnificativ mai concentrați. Acest lucru are un impact pozitiv asupra performanței lor în educația școlară.
Gândirea, imaginația și creativitatea sunt activate. Toate acestea cresc curiozitatea copilului și contribuie la rezultate mai bune. Îmbunătățindu-și abilitățile de calcul mental, copiii devin mai încrezători, independenți și învață să se exprime.
Cursurile de aritmetică mentală ajută un copil nu doar să-și îmbunătățească abilitățile cognitive, ci și să se îndrăgostească de matematică în general.
Ce spun părinții și ce impact vedeți la copii?
Părinții sunt extrem de deschiși către această activitate deoarece au înțeles că aritmetica mentală este un sport al minții ce are un impact pozitiv asupra performanțelor școlare ale copiilor.
Ce fel de programe se desfășoară la centrul educațional pentru copii? Ce metode de studiu folosiți?
Activitatea este împărțită în 6 module concepute pe mai multe niveluri de complexitate conform progresului copilului in aritmetica mentală.
Parcurgerea celor 6 module S-M-A-R-T-Y se desfășoară pe o perioadă determinată de 2 ani si jumătate, iar promovarea dintr-un modul în altul se face în urma unei testări de final de modul.
Copiii primesc si o diplomă de absolvire a fiecărui modul în parte, fapt ce atestă că au dus la bun sfârșit sarcinile trasate. În urma absolvirii celor 6 module S-M-A-R-T-Y, copiii dobândesc tehnici de calcul pe abac de adunare si scădere, înmulțire, împărțire , calcule cu numere negative și zecimale, radicali și rădăcină pătrată.
Copiii au acces și la o platformă online pentru efectuarea temelor zilnice și exersare în vederea consolidării noțiunilor predate la curs.
Ce rezultate deosebite aveți cu copiii de la centrul din Ploiești? La ce evenimente participați?
Copiii care studiază în Centrul SmartyKids Ploiești Republicii, participă anual la olimpiade naționale și internaționale de aritmetică mentală pentru a-și verifica nivelul, să se motiveze să studieze și mai mult și să întâlnească prieteni noi cu pasiuni comune. De-a lungul timpului am adunat în palmares foarte multe premii importante, în urma participării cu copiii la diverse competiții naționale și internaționale.
În fiecare an în luna iunie participăm la Olimpiada Naționala SmartyKids de aritmetică mentală la care participă peste 600 de copii din întreaga țară și unde în fiecare an am avut copii care au obținut locuri fruntașe pe podium.
De asemeni, copiii Centrului SmartyKids Ploiești au reprezentat cu mândrie România la Campionatul Internațional de aritmetică mentală HORUS în Olanda la Amsterdam în anul 2023 și la Barcelona în Spania în anul 2024, obținând titluri de campioni.
Tot la capitolul performanță, doresc să menționez și să subliniez performanța uimitoare realizată de către multipla campioană la aritmetica mentală, Maria Alexandra Boscan, care a participat la Grand Mental Math Olympiad din Dubai unde a concurat alături de copii foarte bine pregătiți de la școli internaționale de prestigiu din Emiratele Arabe Unite.
Campioana Maria Alexandra Boscan a strălucit pe podium și a câștigat nu mai puțin de 4 trofee în cadrul acestei competiții, iar lista poate continua.
Recent, am participat la Olimpiada Națională SmartyKids de la Brașov de la sfârșitul lunii iunie, unde copiii au avut de rezolvat mental 150 de calcule complexe în doar 8 minute. Copiii au fost la înălțime și au obținut mai multe premii valoroase și un titlu de campion absolut.
Din centrul nostru au participat 14 cursanți dintre care 4 copii au urcat pe podium și au obținut fiecare câte un premiu 1, 2, 3 și un titlu de campion!
Mă surprind plăcut toate aceste informații pe care cu siguranță și cititorii noștri le vor afla. Ba sunt convins că foarte mulți dintre ei se vor bucura pentru aceste rezultate frumoase.
Eu, personal vă felicit și vă doresc să urcați pe noi culmi ale succesului. Cine știe, poate de aici, din mâinile și eforturile dumneavoastră se vor mai naște un Gheba, un Țițeica, un Moisil…
Privesc cu atenție manualele și caietele din această sală. Observ și pe cele de literatură. Să nu îmi spuneți că literatura se „citește” tot cu abacul? Ce rol au ele?
Pe lângă cursurile de aritmetică mentală, venim în completarea dezvoltării funcțiilor cognitive ale copiilor și cu alt curs de Citire Rapidă. Cursul de Citire Rapidă pentru copii- Smarty Reading este un curs pentru cei care doresc să învețe să citească rapid și conștient.
La cursurile Smarty Reading. facem exerciții de fonetică, vocabular, dezvoltare a atenției și creștere a capacității de concentrare.
În cadrul cursului, copilul va practica viteza de citire dar va îmbunătăți și calitatea lecturii. Nu este suficient doar să citești ceva, ci să și poți înțelege și aplica ceea ce citești.
Cursurile de Citire Rapidă îi ajută pe copii să-și dezvolte: atenţia, gândirea abstract-logică, memoria pe termen lung, auzul fonetic, pronunția emoțional-intonațională, stăpânirea regulilor gramaticale, înțelegerea celor citite, imaginația.
Cum reușește antreprenorul Andreea Petroșanu să le facă pe toate și pe deasupra să obțină și rezultate deosebite?
Atunci când pui suflet și pasiune în ceea ce faci totul merge ca pe roate. Munca mea este o plăcere. Satisfacția și bucuria vin atunci când copiii mei (așa le spun celor de la aceste cursuri) se întrec pe sine, se luptă pentru medalii. Vă dau un cronometru, îl setăm la 8 minute și facem calcule complexe. Ce ziceți?…
Andreea zâmbește, știe profa ce știe. Doar la gândul că trebuie să rezolv 150 de calcule aritmetice și mă dau bătut… Las aritmetica pentru cei mai pricepuți ca mine și o iscodesc cu tot felul de întrebări pe femeia antreprenor.
Ce planuri aveți pentru următorii 2–3 ani?
În viitorul apropiat îmi doresc să ne treacă pragul cât mai mulți Smarty-cieni dornici să experimenteze din tainele aritmeticii mentale și să atingă performanțe școlare.
De asemenea, intenționez să implementez și un program de educație financiară menit să le facă cunoștință copiilor cu sistemul bancar și cu principiile economice de bază.
Ce sfat le dați viitoarelor femei antreprenor?
Educația este un domeniu nobil, dar plin de provocări, în care încrederea în tine este esențială.
Aveti încredere în valoarea voastră!
Credeti în voi chiar și când alții nu o fac.
Încrederea în propria viziune este esențială. A fi curajoasă nu înseamnă să nu-ți fie teamă, ci să mergi înainte în ciuda fricii. Fiți empatice, dar și inovatoare!
Educația cere o doză mare de empatie cu elevii, profesorii, părinții. Dar ca antreprenor, trebuie să aduci și soluții inovatoare: platforme digitale, metode alternative, conținut interactiv, învățare personalizată.
Încercați să îmbinați empatia cu inovația și să fiți cu un pas înaintea sistemului tradițional, fără să vă pierdeți latura umană.
SmartyKids nu este doar un centru de aritmetică mentală. Este, cum îi place Andreei să spună „un loc unde copiii învață să creadă în ei”. Și poate că aceasta este cea mai importantă lecție.
Într-o lume grăbită, în care performanța este adesea măsurată în diplome și medalii, Andreea Petroșanu a ales să măsoare succesul în zâmbete, în ochi luminoși și în încredere.
Iar dacă o întrebi de ce face asta, îți va răspunde simplu:
Pentru că știu cum este să ai nevoie de cineva care să creadă în tine. Și vreau să fiu acel cineva pentru ei.
Povestea Andreei Petroșanu nu este doar despre educație. Este despre cum poți construi o afacere, este despre omul care sfințește locul!
SmartyKids este mai mult decât o școală. Este aritmetica inimii. Iar Andreea Petroșanu este sufletul acestui vis ce continuă să scrie zi de zi, cea mai frumoasă formulă: 1 copil + 1 vis = o lume mai bună.
