- Publicitate -

Bursele de merit ale elevilor, majorate substanțial. În Prahova, anul trecut, au fost peste 10.000 de beneficiari

Din noul an școlar, bursele elevilor vor fi majorate substanțial. Astfel, spre exemplu, elevii care primesc burse de merit vor fi răsplătiți cu suma de 450 de lei/ lunar.

Bursa de merit se va acorda, majorată, „pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasa de gimnaziu si liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru”.

- Publicitate -

Prahova a avut, anul trecut, 10.220 de beneficiari ai bursei de merit.

Citește și:  Pe perioada vacanței de vară, elevii nu primesc decât bursele sociale. În Prahova sunt peste 9000 de beneficiari

Bursa socială se majorează și ea de la 200 la 300 de lei, în județ existând peste 9000 de beneficiari, copii proveniți din medii defavorizate.

- Publicitate -

Apare bursa tehnologică, acordată elevilor din învățământul de profil, și al cărei cuantum va fi de 300 de lei pe lună.

Bursa de excelență olimpică internațională va fi de 1000 de lei, iar cea de excelență olimpică națională, de 700 de lei. În Prahova, în anul școlar anterior, au fost 180 de elevi care au primit astfel de burse.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Voxpublica

Murături și diplomație

Cum or fi pus-o pe doamna Toiu ministru de...

Vrei să schimbi cartea de identitate cu una electronică? Să nu pățești ca mine

Recent, am încercat să-mi schimb cartea de identitate cu...

Codul roșu care n-a fost. Mai bine, că oricum stăm prost

În ultimele zile, conform ANM, venea urgia peste noi....
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -