- Publicitate -

Ministrul Educației: ”Nu vor fi restricții pentru cei nevaccinați, dar vor fi avantaje pentru cei vaccinați”

Apropierea începerii unui nou an școlar este prilejul lansării multor întrebări, în condițiile în care elevii, cadrele didactice și părinții vin după un an bulversant. Sorin Cîmpeanu a venit cu câteva precizări, chiar dacă parte din ele sunt propuneri care urmează a fi discutate cu decidenții din Guvern.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Nu vor fi restricții pentru cei nevaccinați, niciun fel de restricții, însă vor fi avantaje pentru cei vaccinați.

- Publicitate -

Toate ipotezele nu dezavantajează persoanele nevaccinate, indiferent că vorbim de elevi sau de cadre didactice, dar in mod firesc cei vaccinați vom vedea ce avantaje au cei vaccinați în aceste scenarii.”

Întrebat despre ce înseamnă concret aceste avantaje, ministrul a spus că se referă la posibilitatea ca cei vaccinați să poată merge la școală, chiar dacă au în clasă un caz confirmat pozitiv.

- Publicitate -

Un alt avantaj: „Acolo unde sunt clase cu dimensiunea de până la 10 persoane, există astfel de situații, în cazul în care toți sunt vaccinați, ar putea să se renunțe la obligativitatea purtării măștii de protecție.”

Vineri, începând cu ora 10, la sediul Guvernului a început o ședință pe tema noilor reguli care urmează să fie impuse din toamnă. Revenim cu detalii la finalul ședinței.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -