Măsura fusese abrogată în 2018, însă din 2023 se revine la declararea contractelor de închiriere locuințe la fisc. Totodată, vor crește și impozitele datorate pe închirieri, ceea ce îi va afecta direct pe cei care închiriază, ei fiind nevoiți să suporte aceste costuri suplimentare.
Începând de anul acesta proprietarii vor fi obligați să declare contractul de închiriere la ANAF în maximum 30 de zile, lucru care până acum era opțional. Pe de altă parte, cei care au semnat un contract în 2022 și este valabil și în 2023 vor fi nevoiți să îl înregistreze la fisc în maximum 90 de zile.
Depunerea contractului la Administrația Financiară este benefică atât pentru proprietar cât și pentru chiriaș, mai ales în cazul în care între cei doi apar neînțelegeri.
În plus, cei care depășesc șase salarii minime brute din venituri vor plăti o sumă și pentru CASS. Aceste măsuri ar putea să îi afecteze și pe chiriași în număr, tot mai mare anul acesta.
Prețurile mari ale locuințelor, dar și înăsprirea condițiilor de creditare au determinat revenirea la variantele de închiriere, fiind opțiuni ceva mai sigure în vremuri de criză, când puțini se mai hazardează să se împrumute la bănci.
Dată fiind creșterea cererilor pentru închiriere, era de așteptat ca și prețurile să crească. Acum, la început de 2023, la aceste majorări se vor adăuga și cele provenite din impozitarea contractelor de închiriere.
Una dintre cele mai importante modificări aduse Codului Fiscal este creșterea impozitului din chirii
”Un proprietar care plătea 1.426 de lei impozit pentru declararea veniturilor dintr-o chirie de 400 de euro, acum va achita 2.376 de lei”, a declarat pentru ProTv Gabriel Blăniță, expert imobiliar.
„Pentru proprietarii care au maxim 4 apartamente de închiriere se elimină cota forfetară. Asta înseamnă că impozitul aferent venitului din activități independete crește cu 67%, dacă până acum se plătea 10% din 60%, acum se plătește 10% din întreg venitul.”
Pe lângă impozitul majorat, au fost adăugate și două noi plafoane pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate. Proprietarii care obțin mai mult de șase salarii minime brute din venituri independente vor plăti 1.800 de lei la CASS, pentru 12 salarii minime brute – 3.600 de lei și dacă obțin peste 24 de salarii vor achita 7.200 de lei.