La fiecare 3 ore, cineva moare pe drumurile din România. Nu din cauza unei calamități naturale, ci dintr-un cumul de neatenție, grabă, inconștiență și, poate cel mai grav, indiferență sau prea multă siguranță de sine. La doar câteva zile după Săptămâna Prevenției Rutiere, am stat de vorbă cu Titi Aur, expert în conducerea defensivă și poate cea mai sonoră voce în educația rutieră din România.
Constantin Aur sau Titi Aur este și pilot de raliuri, poate chiar cel mai bun.
A debutat în Raliul Brașovului, în anul 1986, pe o mașină Dacia 1300.
În experiența lui Titi Aur se pot menționa:
A pilotat Ford Escort RS Cosworth, însă cele mai bune rezultate le-a avut cu Toyota Celica 4WD. În prezent deține un Mitsubishi Lancer Evo 9, preparat de grupa N, mașina cu care a participat la ultimele raliuri din lunga sa carieră. A câștigat 49 de raliuri și a obținut 8 titluri de campion al României.
Deține școala sa proprie de conducere defensivă și pilotaj unde și predă.
„Mașina este o armă” – și trebuie tratată cu responsabilitate
Sunt cuvintele de început ale lui Titi Aur atunci când am avut deosebita plăcere să stau de vorbă cu dumnealui, timp de aproape o oră. Da, cu siguranță aproape o oră, mi-am verificat timpul în care împreună cu pilotul de raliuri eu am întrebat și Titi Aur a răspuns 48 de minute.
Și cu siguranță vă spun, am avut multe de învățat, multe lucruri am aflat. Iar noi gazetarii avem în codul nostru genetic, ce căutăm și aflăm vi le împărtășim.
Titi Aur, șoferul care conduce printre vieți
Deși vorbește cu blândețe, răspunsurile la unele din întrebările mele cad ca un tunet. Academia Titi Aur NU este o școală. Este o lecție deschisă despre arta șofatului. Un loc unde pe 12,5 Ha se simulează realitatea, se învață ce înseamnă să conduci defensiv autoturismul.
„Sunt Titi Aur și mi-am petrecut toată viața de până acum în domeniul conducerii autovehiculelor: de plăcere, de nevoie, pentru performanță – multe curse automobilistice și multe titluri câștigate, iar în ultima parte a activității sportive, dar și după ce am încheiat-o, am fost și sunt implicat în creșterea siguranței rutiere, în mod special în pregătirea conducătorilor de autovehicule și motociclete pentru a conduce în siguranță pe drumurile publice. Din 2013 am declanșat un amplu proiect de studiere și cercetare a metodelor prin care se poate îmbunătăți siguranța conducătorilor de autovehicule și motociclete.
Acest proiect are și o componentă materială, astfel că am înființat o infrastructură pentru cercetarea siguranței rutiere și a conducerii defensive (Academia Titi Aur), situată în localitatea Crevedia județul Dâmbovița care înseamnă: 12,5 hectare, din care 7,8 hectare amenajate cu: piste, simulatoare, drumuri, săli de clasă, dotari aferente, etc., în valoare de 12 milioane euro, finanțată în parte din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2007-2014, cu 5,1 milioane euro prin proiectul de finanțare nr. 618/23.12.2013, semnat cu Ministerul Cercetării”.
Domnule Titi Aur, ce înseamnă pentru dumneavoastră conducerea defensivă și cum se traduce ea în activitatea Academiei ce vă poartă numele?
Avem în țara noastră o inițiativă a unei asociații care a reușit să o transforme într-o lege care face ca o săptămână din luna mai să fie declarată oficial săptămâna siguranței rutiere.
Ca urmare a tuturor acestor demersuri s-a reușit ca toată perioada respectivă să avem un impact mediatic în primul rând făcut de presă sau a unor ONG-uri sau chiar de către poliția rutieră care fac anumite acțiuni în zona de siguranță rutieră, de conducere defensivă am putea spune.
Din păcate aceste acțiuni sunt la aceleași dimensiuni ca și impact asemănător cu aceleea în care nu ar fi existat această săptămână. Cu un gust amar, cu părere de rău vă spun că săptămâna siguranței rutiere nu reușește să stârnească deloc interesul autorităților din domeniu.
Mă refer în special la Ministerul transporturilor care nu „gustă” această inițiativă, ba din contră motivează că obiectivul lor principal este construcția de autostrăzi. Desigur este foarte important acest subiect, dar să nu uităm că a conduce într-un mod care să confere ție și participanților la traficul rutier siguranță este primordial.
Domnule Titi Aur unde plasați sarcina siguranței rutiere?
Siguranța rutieră este în curtea Ministerului Transporturilor și putem discuta despre asta. Iar ca să aveți un răspuns complet la prima întrebare, la Academia Titi Aur săptămâna siguranței rutiere este „săptămâna noastră” pentru că obiectul nostru de activitate primordial este tocmai siguranța rutieră. Avem cursuri de conducere defensivă, avem mai mulți cursanți, sunt oamenii mult mai atenți.
În timpul acestei săptămâni, organizați activități speciale?
Suntem solicitați în mai multe locuri unde se întâmplă astfel de acțiuni, ce de exemplu în școli, la facultăți unde am făcut mai multe prezentări. Este o implicare nu provocată de noi ci la solicitarea celor care fac astfel de lucruri. Doar din acest punct de vedere poate înseamnă ceva special, altfel nu înseamnă. Ca o informație pentru cei către încă nu știu este primul an în care este declarată oficial săptămâna siguranței rutiere.
Pentru cititorii Observatorului Prahovean vreau să vă spun ca ar trebui ca această săptămână să fie de 365 de zile pentru că România stă rău, rău de tot la siguranță rutieră!
Care sunt principalele cauze ale accidentelor pe care le vedeți cel mai des și care pot fi prevenite?
Există și noi vorbim în zona aceasta de siguranță rutieră de sintagma „ omul, drumul sau mașina”.
Sunt cei trei factori care pot produce sau pot influența accidentul. Poate să fie omul vinovat, drumul vinovat sau mașina vinovată.
Așa am aflat o mulțime de lucruri noi de la maestrul Titi Aur. Lucruri deosebit de interesante, lucruri care uneori pot să îți facă viața mai lungă. Măcar cu o zi cum ar spune poetul.
Mașina a evoluat foarte mult față de anii 80, a devenit mult mai sigură. Are multe sisteme de siguranță active, pasive.
Drumurile deși le ”criticăm, le bârfim” hai să ne uităm un pic și să revedem ce drumuri aveam in anii 80-90 și ce avem acum. Avem autostrăzi, drumuri expres, s-a construit mult. Sunt mult mai bune.
În schimb omul, când vorbim de om acesta este mult mai puțin pregătit, mai puțin educat în acest domeniu, comparativ cu anii 90. Și ca să nu se supere nimeni vă spun că în perioada anilor 90 se făceau mai multe cursuri. În școala primară, în licee erau forme de pregătire pentru siguranța rutieră, erau acele patrule școlare, erau programe în acest sens.
Ministerul de interne avea buget și un departament specializat pe transmiterea siguranței rutiere în școli, chiar și la nivelul facultăților. În ziua de azi nu se face nimic pentru a educa copiii, tinerii pentru siguranță rutieră.
Când vin la școala de șoferi acești tineri vin și spun: vreau să iau permis de conducere, corect ar fi să spună: vreau să învăț să conduc!
Suntem în economie de piață și asta se cere, asta se dă!
Adică acel minim necesar, să pleci de pe loc, să semnalizezi, dacă ai oprit și roata la stop ești bun de șofer, poftim permisul!
Domnule Aur, școala de șoferi pare că a rămas sub nivelul anilor ’80. De ce nu se schimbă nimic?
Ce bine ar fi, dacă ar fi la nivelul anilor 80 ar fi foarte bine. A involuat și vă spun de ce, pentru că ajung acum la școala de șoferi. Înainte de revoluție, ca să ajungi la școala de șoferi, treceai printr-un examen psihologic și cu testarea reflexelor. Cu beculețe, cu strungulețuri… Bun, se făcea acel test, dacă nu treceai de acel test, să zic de perspicacitate nu intrai la școala de șoferi.
La școală de șoferi se făcea poligon și se dădea examen în poligon. Nu se mai face. La școala de șoferi se făcea conducere de noapte și examen de noapte. Nu se mai face. La școala de șoferi era obligatoriu să participi la toată teoria, teorie la care venea profesorul de legislație și nu doar spunea la trecerea de pieton trebuie să oprești, la linia continuă n-ai voie să depășești, ci spunea de ce, uite ce se întâmplă, ca să înțelegi de ce e linia continuă, de ce, de ce, de ce.
Nu se mai face. Acum se duc cursanții, fac chestionare pe tot felul de online-uri și când treci de punctat se duc și iau examen, într-adevăr. Dacă acum ne-am duce și am opri un tânăr șofer din ultimii ani să îl întreb repede ce indicator este acesta, un indicator oarecare, avem toate șansele să ne spună, e indicatorul de la întrebarea 38 unde e punctul C.
Nu, el nu înțelege de ce indicatorul ăla octogonal, roșu, pe care scrie STOP, trebuie să oprești roata. Da, la ăla e la întrebarea aia dacă punctul B iau examenul.
Poate exagerez un pic, dar cam pe acolo. Mai mult, dacă am fi la nivelul acela, fac o paranteză noi suntem sub nivelul anilor 80, dar dacă am fi la nivelul acela, n-ar fi suficient. De ce? Pentru că cel puțin după părerea mea, aș spune în felul următor: a evoluat tehnica.
Adică în anii 80, mașina avea patru roți, un volan, un schimbător și trei pedale. Acum mașina are sisteme, ABS, ESP, controlul tracțiunii, anvelope de iarnă, de vară, direcție și pe spate, diferențiale active, suspensie activă și tot felul de lucruri care te ajută DAR cu o condiție, să știi ce funcții au ele, care este utilitatea lor.
Și încă un lucru, au apărut reguli de conducere defensivă, în toată lumea, în Europa, au început să apară și la noi. Aceste reguli înseamnă reguli de bun simț, care au fost transformate în reguli de conducere defensivă, iar în unele țări au fost transformate în reguli de circulație.
De exemplu, regula fermoarului. Când este aglomerat, trebuie să intrăm de pe două benzi pe o bandă. Unii au, unii n-au prioritate.
Conform regulilor de circulație, stăm poate zeci de minute până se eliberează banda de circulație. Conform regulii fermoarului care vine din conducere defensivă și care o să devină, se pare și la noi lege, regulă de circulație, unul din stânga, unul din dreapta, unul din stânga, unul din dreapta…
Este un proiect de lege depus în Parlament, sper să treacă, sper să devină lege.
Apoi după școala de șoferi, pe timpul comunismului, și în toată lumea, se făceau diverse acțiuni de control și prevenție. Venea Poliția Rutieră care răspundea de siguranța rutieră prin toate firmele de transport. Se făcea protecția muncii lunar, trimestrial, anual.
Când îți lua permisul, te mai trimitea la un examen suplimentar. Te trimitea, îți mai arăta niște filmulețe, mai învățai ceva.
În ziua de astăzi, ai luat permisul la 18ani, la 20 de ani, la 40 de ani, indiferent de vârsta, până când te lași de condus, nimeni nu te mai învață nimic, nimeni nu te mai trage de mână.
Însă între timp apar noi sisteme la mașini, apar noi reguli de circulație, se schimbă prioritatea în sensul giratoriu, s-a schimbat acum două ani, se schimbă prioritatea la trecere pe ton, apar reguli noi, nimeni nu te învață nimic. Societatea a scăpat de sub control siguranța rutieră.
În schimb au voie copiii de 14 ani să meargă cu trotineta, obligatoriu, pe carosabil. Dar ei n-au avut nici cea mai mică pregătire în domeniul circulației, deloc. Nu știu ce înseamnă stop, cedează trecerea de pietoni, nimic…
Dar este obligat și are și voie să meargă cu o trotinetă care legal are voie cu 25 de km pe oră, toate merg cu 50 km pe oră, unele merg cu 80 de km pe oră. Nimeni nu verifica nimic. În Germania îți dă permis de bicicletă în școala generală la 10, 11, 12 ani.
Și spune așa, dacă până la 16 ani ești sancționat de poliția locală sau de școală, că dacă ești de poliția rutieră e grav, la 16 ani îți dăm permis de moped fără examen. Dar la 10-11 ani dai examen, teorie și practică, examen greu, ca să poți să circuli cu bicicleta. La noi nu se face nimic.
Problema generală a siguranței rutiere în România este educația tuturor celor care circulă pe jos, cu bicicleta, cu trotineta, cu mașina și chiar în calitate de pietoni și de călători.
Scuze, nici călătorii nu știu să circule la noi. Adică se urcă fără locuri în miljoacele de transport în comun, șoferul face nebunii, merge cu viteză, numără banii, se uită la filme. Și pasagerii, călătorii, stau liniștiți acolo și permit asta. Că dacă ar fi așa în Germania sau în orice altă țară educată, nu mai spun în Suedia, imediat ar fi oprit autobuzul.
Autoritățile responsabile de siguranța rutieră, aproape că nu se implică și fac referire la prevenția rutieră, ce anume le reproșați? Și cum am putea să schimbăm o parte din legislație, în sens pozitiv?
Nu trebuie schimbată neapărat legislația. Trebuie îmbunătățită pe ici, pe colo.
Dar, doar că eu sunt unul din cei care am propovăduit pot să spun, siguranța rutieră în ultimii 15 ani, activ peste tot. Am fost chemat și m-am întâlnit cu tot felul de persoane importante, am fost în comisiile parlamentare când erau anumite legi propuse spre aprobare.
Am fost la Ministerul Transporturilor, am vorbit cu secretari de stat, am vorbit cu miniștri, cu ministrul de interne și aproape cu toți prim-miniștri din ultima perioadă. Toți spun la fel. Da domnule Aur, aveți dreptate, este o problemă, trebuie să facem ceva, într-adevăr, ia uite, da, da, da…
După ce am plecat nu mai răspund, nu mai vor, nu fac nimic, nu se întâmplă nimic!
România consumă acum 7 miliarde de euro pe an de la bugetul statului, ca urmare a victimelor accidentelor rutiere.
2% din PIB. Și noi vorbim de bugetul sănătății, de bugetul educației, de bugetul de înarmare, ca să ajungem la 2%.
2% noi consumăm pe morți și răniți în accidente rutiere, pe pierderile și costurile sociale.
Dacă o să vă uitați acum, tocmai am terminat un an de campanie electorală în toate variantele, cu locale, cu parlamentare, cu alegerile pentru președintele României. În niciun program de guvernare nu o să vedeți niciun punctuleț referitor la siguranța și prevenția rutieră. Pe ordinea de zi nu există. Nu înseamnă că dacă ar fi acolo s-ar rezolva. Dar nu există.
Măcar intenția. În condițiile în care eu am comunicat cu toate partidele principale, și de la AUR până la PSD, și cu PNL, și cu UDMR, și cu toate, cu cei din frunte, cu președinții de partid, sau cu cei imediat din eșalonul 2, și toți mi-au răspuns, unii mi-au și trimis textul, cum o să apară în programul de guvernare. Nici vorbă!
Noi, poporul, ne-am învățat cu morții și răniții și cu sângele pe șosea. Suntem cu cele mai multe victime din toată Europa și dacă măsurăm sau comparăm, nu la milionul de locuitori, ci la kilometri parcurși, suntem foarte departe, de 10 ori mai rău decât țările nordice.
Pot să vă dau și grafice, pot să vă spun raportându-mă la kilometri parcurși, și nu la numărul de locuitori ai țării. Și dacă niciunul nu este interesat, pentru că noi, poporul român, ne-am învățat așa, nimeni nu cere, nimeni nu face grevă, nimeni nu strigă în fața guvernului, presa amintește doar atunci când sunt evenimente grave, cu mulți morți, mulți răniți, când apare câte o statistică sau când ne mai „ceartă„ Uniunea Europeană, ne mai trimite câte un comunicat, vedeți ce faceți cu accidentele, sau alte rapoarte ceva.
Și atunci zic eu că, copilul orfan al situației sociale din România este siguranța rutieră.
Avem pagube, avem tragedii imense, în fiecare zi mor cel puțin patru oameni conform datelor oficiale. Dar mai avem și 10 răniți grav pe zi, care înseamnă aproape 3.000 și ceva 4.000 pe an.
Și mai avem și 70-80 de răniți ușor în fiecare zi, care înseamnă aproape 30.000 pe an. Nu mai vorbim de pagube materiale și alte și alte cheltuieli, care sunt altele decât cele șapte miliarde.
Vorbim acum de sistemul de asigurări, avem cele mai mari asigurări din Europa, de ce? Tocmai pentru că stricăm mult, plătim mult!
Deci este o problemă socială, cu adevărat mare, doar că politicienii noștri nu vor să audă de o astfel de problemă. Rădăcina duce în anii 90, adică până la începutul anilor 90, siguranța rutieră era în curtea Ministerului de Interne, adică miliția rutieră autoriza școala de șoferi, autoriza instructorii, verifica mașina de școală, miliția rutieră te examina, miliția rutieră verifica întreprinderile de transport, miliția rutieră verifica dacă se face protecția muncii la șoferi, dacă au semnat fișele de protecție a muncii pe linie la șofer, practic siguranța rutieră era în curtea Ministerului de Interne.
Legislația a fost modificată, astfel că siguranța rutieră, a trecut cu un pas mare, dar nu cu totul, în curtea Ministerului Transporturilor. Cei îndreptățiți au înființat un departament care se numește Direcția de Transport Rutier.
Doar că acest lucru a coincis cu privatizarea școlilor de șoferi. Până atunci școlile de șoferi erau la ACR sau la stat, într-un fel.
Odată cu privatizarea a apărut problema poligoanelor. Pentru că poligoanele erau la primării. Școlile de șoferi private nu puteau să plătească taxe la primării, să întrețină poligoanele.
Ce facem acum? Au început să facă presiune asupra Ministerului Transporturilor să se scoată poligonul.
Să se scoată conducerea pe timp de noapte. Să se scoată din programe tot ce nu le convenea la privații care încercau să trăiască. Cum? Făcând prețuri cât mai mici la școala de șoferi.
S-au înființat o serie de comisii comune între Ministerul Transporturilor și Ministerul de Interne cu rol și scop de a controla activitatea firmelor din domeniu. Iar eu Titi Aur, spun că siguranța rutieră e pe undeva pe Malul Dâmboviței, între Gara de Nord și Calea Victoriei!
Și vă mai spun încă un lucru, că tot m-ați stârnit cu povestea asta, apare banal, dar important. Toate meseriile din România sunt la Ministerul Muncii. Absolut toate sunt la Ministerul Muncii. Când a trecut siguranța rutieră cu școlile de șoferi la Ministerul Transporturilor, au trecut și conducătorii auto în organigrama lor.
Pe autostrăzile din România se moare de 4,5 ori mai mult decât pe autostrăzile din Franța. De ce? Pentru că nu știm să circulăm. Dacă pe drumurile naționale mai poți să invoci că este îngust, că are denivelări, la autostradă nu ai ce zici. Statistic în România avem un mort la 20 de kilometri, la ei un mort la 95 de kilometri de autostradă!
Care ar fi explicația ?
Pentru că nu știm să circulăm, nu purtăm centura de siguranță, nu păstrăm distanța regulamentară între vehicule, lipsa educației rutiere.
Mai semnalez aici o problemă și anume faptul că am scăpat de sub control, controlul inspecțiilor tehnice, ITP-ul, RAR-ul. Nu se mai controlează sudurile, reparațiile, se scot sisteme de siguranță, se scot airbag-urile…De aceea am ajuns aici!
Care este profilul cel mai periculos al șoferului român?
Avem două categorii de producători de accidente, o categorie sunt aceia care nu știu, nu au curajul să reacționeze, le este frică atunci când ajung într-o situație limită, își asumă practic accidentul. Cealaltă categorie este aceea formată din acei conducători auto care cred că stăpânesc mașina, mașina face totul. Acela este tipul de șofer care merge tare, își asumă totul și care este „păcălit” de tehnica mașinii. Este salvat de mici patinări, de derapaje, de alunecări prin sistemele de siguranță. Așa îți asumi riscuri mai mari. Și mai există o a treia categorie, cei așa-ziși echilibrați dar care se supraapreciază, cei care cred în „atotcunoaștere”.
Aici intervine următorul aspect: în toate meseriile sau în marea majoritate se face protecția muncii indiferent de vechimea fiecăruia în activitatea sa, indiferent de anii de muncă. Așa ar trebui să se întâmple si cu conducătorii auto, să își reamintească de conduita rutieră, de regulile de circulație.
Ce se întâmplă în România după ce ai obținut permisul de conducere?
Poate deși puțin nepregătit nimeni nu îți mai spune nimic, nici măcar prin campanii de presă. Spre exemplu Anglia în urmă cu 20 de ani a lansat o campanie cu filmări și accidente dure, cu răniți, dar foarte bine regizate care au atras atenția conducătorilor auto. Important, campania a fost subvenționată de stat timp de câteva luni. Efectul: a scăzut numărul accidentelor rutiere cu aproximativ 7%. O campanie reușită. La noi nu se implică nimeni, cu excepția Poliției Rutiere, care a desfășurat o serie de campanii de prevenție și control asupra participanților la trafic. Este drept modest, neavând fonduri suficiente.
Și încă o statistică, în România doar 15% din accidente sunt produse de „teribiliști”, acei vitezomani, acei consumatori de alcool, de substanțe interzise. Alt procent de 15% este produs de începători, sau cei aflați încă la începutul experienței. Restul de 70% sunt produse de cei care se încadrează la categoria ”normali”, adică cei care nu au avut evenimente, care au vechime. De ce? Pentru că ai zice că ție nu ți se poate întâmpla.
Există soluții și concret vorbind, ar trebui semnalate ca priorități, aspecte precum refacerea programelor școlilor de șoferi, reintroducerea patrulelor școlare și a cursurilor rutiere, alte măsuri de acest gen. Aici intervine din nou rolul autorităților și a tuturor factorilor angajați să investească în domeniul cunoașterii, prevenției și conducerii defensive.
Ce mesaj ați transmite unui tânăr care urmează să ia permisul de conducere?
În primul rând, să fie conștient că are o singură viață, să încerce să fie la zi cu toate noutățile, să citească, să afle de la cei cu experiență tainele șofatului.
De asemenea să nu se bazeze pe sistemele de sigurantă ale mașinii, să îi supraliciteze puterile. Condusul mașinii nu este o joacă pe calculator ci trebuie să învețe la un curs de conducere defensivă.
O secundă poate fi fatală! La viață nu poți să îi dai restart.
Un om, o cauză, o revoluție rutieră
La finalul acestui lung dar elocvent și plin de învățăminte interviu, domnul Titi Aur mi-a mărturisit căteva fraze pline de înțelepciune și adevăr.
„Nu e de ajuns să ai carnet. Trebuie să ai și creier.”
„Un instructor bun te învață să iei virajul. Un om conștient te învață să nu intri în el.”
Titi Aur este un supraviețuitor al sportului cu risc și un vizionar al traficului viitorului. Un om care a schimbat cursele pentru cauze, raliul pentru realitate.
Într-o lume care gonește nebunește, o lume în care teribilismul își arată fața, Titi Aur trage frâna de mână a inconștienței.
Încet, dar sigur. Și poate că asta înseamnă azi, adevăratul eroism.
