- Publicitate -

Accident rutier provocat de un polițist local beat în Boldești Scăeni

Un accident rutier s-a petrecut, miercuri dimineață, în jurul orei 6, pe strada Bucovului din orașul Boldești Scăeni. Potrivit primelor informații, accidentul a fost provocat de un polițist local, care se afla sub influența alcoolului. Polițistul local a intrat cu mașina într-un alt autoturism.

Impactul s-a produs pentru că polițistul local nu ar fi păstrat o distanță laterala suficientă, față de mașina care circula, regulamentar, din sens opus.

- Publicitate -

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Polițiștii sosiți la locul accidentului au testat ambii șoferi pentru consum de alcool. Etilotestul a indicat o valoare foarte mare, de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul polițistului local.

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, Florin Dincă, primarul orașului Boldești Scăeni, a declarat că va lua măsuri, polițistul local urmând să intre în comisia de disciplină. Edilul a precizat că acesta nu era în timpul serviciului.

UPDATE Comunicatul IPJ Prahova:

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești Scăieni au fost sesizați, azi, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 06.00, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Bucovului, din oraș, s-ar fi produs un accident rutier cu pagube materiale.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificați cei doi conducători auto, ambii domiciliați în oraș, fără a avea vătămări corporale.

- Publicitate -

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre ei, cel în vârstă de 51 de ani, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Iulius Iancu, antreprenorul care a transformat cafeaua la nisip în spectacolul Turkish Barista Events

Pentru Iulius Iancu, antreprenorul care deține Turkish Barista Events,...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Un zbor deasupra orașului, în 2026

La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar...

Topul cartierelor din Ploiești. Care este cel mai ieftin, unde merită să locuiești [Analiză]

Orașul Ploiești s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -