Dacă analizăm configurația zonei și indicatoarele, am fi tentați să credem că avem de a face cu o bandă pe sens și cu o parcare. Dacă luăm de bună opinia polițistului care a cercetat accidentului, atunci avem două benzi pe sens și nicio parcare, deși indicatoarele spun că este chiar una cu plată.
De unde a pornit totul? Un cititor va ajunge în instanță, nefiind de acord cu ce a consemnat un polițist ploieștean în procesul verbal, ca urmare a unui accident în care cititorul nostru a fost implicat.
Relatarea șoferului: ”Pe data de 18.02.2022, circulam pe strada Gheorghe Dobrogeanu Gherea, cu viteză redusă, pentru a parca în zona parcării cu plată, de langă Hotel Prahova. Menționez că locul meu de muncă este pe strada menționată și parchez în zona respectivă de minim 3 ani.
Să revenim… în timp ce mă deplasam pe strada Dobrogeanu Gherea către Ștefan Greceanu, pe singura bandă existentă pe care se poate circula și având coloană de mașini în spatele meu, am observat un loc de parcare la 30 metri mai în față. Am semnalizat din timp intenția de a parca (și pentru a nu fi claxonat de către ceilalți participanți la trafic).
În dreptul locului de parcare, un motociclist, care circula în spatele meu de 1 km, a decis să mă depășească pe partea dreaptă (cf desen atașat) și m-a acroșat când am intrat pe locul de parcare.
Când am coborât din mașină, să mă asigur ca motociclistul este ok, am aflat cu stupoare ca avea doar 17 ani și permisul de câteva luni, tip A1. Astfel, am decis să ne deplasăm la secția de poliție de pe Gheorghe Doja, unde am stat 3 ore.
În timpul acestor 3 ore, polițiștii de acolo au decis că motociclistul a depășit greșit și a provocat accidentul, însă nu puteau scrie pv-ul final, până nu ajungea echipa din teren, care trebuia să constate daunele la motocicletă, aceasta nemaifiind deplasabilă.
Când a ajuns echipa din teren, după 4 ore, agentul constatator (de vârstă foarte mică), mi-a comunicat că el a observat acolo 2 benzi de circulație și nu parcare cu plată))).
I-am arătat poze de la locul accidentului și poze Google Street, însă mi-a comunicat că nu știe de existența parcării și că pe carosabil sunt marcaje pentru două benzi de circulație.
Deci, conform spuselor lui, pe partea cu parcarea marcată și pe stâlpi și pe carosabil se poate circula cu mașina, însă practic este imposibil, fiind parcare de ani buni.
Pe procesul verbal, agentul constatator a trecut că, de fapt, eu nu am parcat ci am schimbat benzile de mers)))), iar motociclistul nu a depășit ci a schimbat banda de mers înaintea mea.
Având în vedere că nu pot coexista și banda și parcare în același timp, am decis să deschid acțiune în instanță pentru a contesta procesul verbal.
Vă atașez procesul verbal și câteva poze la locul accidentului.”
Rămâne însă nedumerirea pe care sperăm să o clarificăm cu ajutorul autorităților. Revenim cu detalii.

