Accidentul s-a produs vineri dimineața, în comuna Bărcănești, Prahova.

Conform IPJ Prahova, Lla intrarea în localitatea Românești, km 49+150m, sensul de mers Ploiești- București, sector de drum în curbă către dreapta, un conducător auto în vârstă de 26 ani, se pare că ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat pe plafon.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, din nefericire, una dintre acestea fiind declarată decedată la fața locului (pasager).

Conducătorul auto testat cu etilotestul, rezultat negativ. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Trafic restricționat pe banda 1 a sensului de deplasare.

Victima este un bărbat de 50 de ani. Alte două persoane au fost transportate la SJU Ploiești, cea de a patra din mașină suferind leziuni ușoare.

ISU Prahova a intervenit cu echipaje de pompieri și prim ajutor, din mașina răsturnată scurgându-se combustibil.

Revenim cu detalii.

surse: ISU și IPJ Prahova

 

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău