spot_img
- Publicitate -

Cum va arăta fosta clădire a Tribunalului Prahova – FOTO

Data:

tribunalul-prahova.jpg

Lucrările la fosta clădire unde a funcționat Tribunalul Prahova au fost finalizate pe o latură a clădirii. Lucrările au demarat încă de acum doi ani și, potrivit anunțului, ar fi trebuit finalizate în ianuarie 2017.

- Publicitate -

Clădirea a fost încadrată în clasa I de risc seismic, motiv pentru care s-a produs nu doar reabilitarea, ci și consolidarea imobilului, activitatea judecătorească fiind mutată în clădirea PECO, achiziționată de SC Hale și Piețe. După aproape doi ani de lucrări, o latură a clădirii a fost finalizată. 

Clădirea a adăpostit pe vremuri Administraţia Financiară Teritorială Ploieşti. Imobilul figurează ca monument istoric, fiind construit între anii 1934-1946.Prin urmare, constructorul a avut obligația să păstreze arhitectura anterioară.

Consolidarea şi renovarea clădirii a fost cuprinsă pe lista obiectivelor finanțate prin împrumut acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului care vizează reforma sistemului judiciar.

Casă incendiată în Prahova. O femeie rănită [FOTO]

Pompierii au intervenit luni dimineață în satul Pietriceaua din comuna Brebu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La finalizarea intervenției, salvatorii prahoveni...
- Publicitate -

Valoarea investiției, potrivit anunțului inițial, este de peste 18,5 milioane de lei, iar termenul prevăzut pentru finalizarea lucrării a fost 5 ianuarie 2017.

În prezent, celelalte laturi ale clădirii sunt în continuare afectate de lucrările de reabilitare.

tribunalul-prahova.jpg

20170807_135149.jpg

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Lista localităților din Prahova unde Simion a câștigat cu peste 50%

George Simion, candidat AUR, a câștigat detașat primul tur...

Când se închide traficul auto pe Bulevardul Castanilor în Ploiești

Bulevardul Independenței se va transforma, în weeked-uri, într-un loc...

Incident la Secția de votare 1 Palatul Culturii Ploiești

Incident la Secția de votare nr 1 din incinta...

Topul școlilor de șoferi din Prahova în funcție de elevii admiși

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), din...

Artown, muralele ediţiilor doi şi trei din Ploieşti Vest

Festivalul de artă murală Artown, care a avut deja...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Transferul de la Bassarabescu, soluția în criza spațiilor

126 de copii s-au înscris până astăzi, 5 mai,...

Bărbat atacat cu un topor în Prahova

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din...

O mașină a luat foc în mers pe DN1, la Timișul de Sus

Traficul rutier este oprit în totalitate pe DN1 în...

Un șofer a rămas încarcerat în urma accidentului de la Azuga

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Cine a incendiat casa de la Pietriceaua

Apar noi detalii cu privire la incendiul izbucnit în...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

PSD și PNL Prahova, umilite de Simion și Nicușor

Într-un județ în care PNL și PSD au făcut ...

Turul I și prăbușirea sistemului tradițional de partide

Alegerile prezidențiale au arătat, încă o dată, schimbarea de...

Nu lăsa 10% din români să decidă președintele. Ieși la vot!

Duminică, 4 mai 2025, România votează. De ce trebuie...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Bogdan Bălan a câștigat alegerile pentru Primăria Secăria

Alegerile locale pentru Primăria Secăria, organizate astăzi în aceeași...

Polițeanu: „Am votat pentru un Ploiești și o Românie europeană”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent), a votat duminică, la...

Aproape 200 de insule ecologice, la Ploiești. Cum vor funcționa

Imaginea legată de vechile platforme de gunoi ar urma...

Piațete, sisteme video și piste de biciclete, la Ploiești

Piste pentru biciclete, piațete, sisteme de supraveghere video, refacerea...
- Publicitate -

Secție sportivă pentru persoane cu dizabilități, la CSM Ploiești

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești va avea o secție...

Pacient târât pe scări. Noi măsuri la Policlinica Cina

Autoritățile continuă să reacționeze după imaginile publicate, în exclusivitate,...

Consiliul Județean Prahova, investiție de 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Consiliul Județean Prahova a depus, marți, 29 aprilie, pentru...

Program special de transport în minivacanța de 1 Mai la Ploiești

Programul mijloacelor de transport în minivacanța de 1 Mai...