Pompierii au intervenit luni dimineață în satul Pietriceaua din comuna Brebu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La finalizarea intervenției, salvatorii prahoveni au stabilit că focul a fost pus intenționat.
UPDATE: Cine a incendiat casa de la Pietriceaua
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 150 mp, pompierii reușind să îl localizeze și sa împiedice propagarea focului la construcțiile învecinate.
„O femeie în vârstă de 53 ani a suferit arsuri de gradul I pe 15% din suprafața corporală, fiind asistată la fața locului. Ulterior, victima a fost transportată la spital.
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere” au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Cazul rămâne în atenția autorităților abilitate pentru cercetarea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Vom reveni cu detalii.