Autoritățile continuă să reacționeze după imaginile publicate, în exclusivitate, de Observatorul Prahovean, la Policlinica Cina, unde un pacient a foist târât pe scări pentru că liftul era stricat.
După controlul DSP Prahova, soldat cu amenzi, reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova au dispus următoarele măsuri:
Configurarea spațiului de parcare cu asigurarea a cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri destinate persoanelor cu dizabilități;
Semnalizarea corespunzătoare a locurilor de parcare;
Accesibilizarea intrării în policlinică din a doua intrare din strada Andrei Mureșanu;
Reconfigurarea rampei de acces de la intrarea în dispensarul TBC;
Reconfigurarea rampei de acces din holul principal al imobilului care asigură accesul la lift și etajele superioare;
Redimensionarea pragurilor cu respectarea înălțimii conform prevederilor legale;
Asigurarea accesului la nivelul superior al clădirii prin repararea liftului existent;
Semnalizare accesului și căilor de acces în policlinică prin simboluri și marcaje internaționale (pictograme) conform prevederilor legislației privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap.
