- Publicitate -

„Vă sun de la poliție. Ați fost victima unei fraude!” Noua metodă de înșelăciune prin care oamenii sunt lăsați fără economii

Escrocii continuă să găsească metode tot mai sofisticate pentru a înșela oamenii, iar una dintre cele mai recente scheme începe cu un apel telefonic aparent venit din partea Poliției. Autoritățile atrag atenția că infractorii folosesc identitatea unor instituții publice pentru a câștiga încrederea victimelor și a le convinge să își predea economiile.

- Publicitate -

Potrivit unui avertisment transmis de Poliția Română, înșelătoria începe cu un apel în care victima este anunțată: „Vă sun de la poliție. Ați fost victima unei fraude!”.

Pentru a părea credibili, escrocii nu se limitează la o simplă conversație telefonică. Aceștia trimit, prin WhatsApp, documente false care poartă antetul și însemnele unor instituții publice, încercând astfel să convingă persoana că este implicată într-o situație gravă.

- Publicitate -

Într-un caz recent, o femeie a fost făcută să creadă că cineva ar fi contractat un credit de valoare mare pe numele ei. Speriată, aceasta și-a retras toate economiile din cont și le-a înmânat unui necunoscut într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei.

Abia când i-au fost solicitați alți bani, femeia a început să bănuiască faptul că este victima unei înșelăciuni și a apelat numărul unic de urgență 112. Polițiștii au organizat o acțiune, iar tânărul care a venit să ridice banii a fost prins în flagrant.

Poliția Română le recomandă cetățenilor să fie extrem de atenți la astfel de apeluri și transmite un mesaj ferm:

- Publicitate -
  • Poliția Română nu solicită bani prin telefon;
  • nu trimite documente pe WhatsApp pentru a convinge oamenii să retragă bani din conturi;
  • și, sub nicio formă, nu trimite polițiști sau alte persoane să ridice bani din parcuri, de la domiciliu sau din alte locuri.

Reprezentanții instituției îi sfătuiesc pe cei care primesc astfel de apeluri să întrerupă imediat conversația, să nu ofere informații personale sau bancare și să sesizeze incidentul la cea mai apropiată unitate de poliție sau prin apel la 112, dacă există suspiciunea că este în desfășurare o infracțiune.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

De ce s-a răcit brusc vremea în Prahova. Explicația meteorologului de serviciu EXCLUSIV

Un val de aer rece a adus temperaturi neobișnuit...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -