- Publicitate -

Lista investițiilor majore din 2026 din Ploiești. Licitații de 130 milioane de euro

Primăria Municipiului Ploiești anunță că are, în prezent, 10 proiecte majore aflate în proceduri de achiziție publică, cu o valoare totală estimată la 643,5 milioane de lei (fără TVA).

- Publicitate -

Potrivit municipalității, pachetul de investiții urmărește modernizarea infrastructurii, creșterea eficienței serviciilor publice și îmbunătățirea calității vieții în oraș.

Conform listei prezentate, cele mai importante investiții vizează:

- Publicitate -
  • achiziția a 20 de tramvaie noi și modernizarea depoului de tramvaie;
  • reabilitarea a 24 km de rețea de termoficare;
  • refacerea centrului municipiului Ploiești;
  • achiziția unui grup de motoare în cogenerare de 40 MW pentru S.C. Termo Ploiești S.R.L.;

 

  • modernizarea piețelor din fața Gării de Sud și Gării de Vest;
  • reabilitarea străzii Mihai Bravu;
  • construcția Centrului de Îngrijiri Paliative;
  • lucrări de reparații la unități de învățământ și amenajări la Grădinița nr. 23;
  • lucrări de creștere a eficienței energetice prin anveloparea unor blocuri de locuințe.

Reprezentanții Primăriei susțin că este „cel mai amplu pachet de investiții lansat simultan în oraș în perioada post-1989”, proiectele vizând transportul public, energia termică, modernizarea spațiilor urbane, educația și infrastructura medicală.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ceasul din centrul Ploieștiului a fost reglat în urma articolului din Observatorul Prahovean

Ceasul din centrul Ploieștiului arată din nou ora exactă....

Dac Warrior 2026, competiția care îți testează rezistența fizică și mentală

Dac Warrior, una dintre cele mai importante competiții sportive...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -