- Publicitate -

Ce trasee TCE nu vor mai circula la Ploiești

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, joi, noul program de transport local, propunere care face parte din planul de reorgaizare și redresare al TCE. Prin noul program de transport, inclusiv prin eliminarea unor trasee se speră reducerea cheltuielilor la societatea de transport în comun.

- Publicitate -

Planul de reorganizare al transportului în comun prevede menținerea intervalului 05.00 – 24 de funcționare a serviciului public de transport.

Proiectul propus și aprobat la Ploiești prevede modificări de frecvență de 1-3 minute, în sensul creșterii intervalului dintre două treceri a unui mijloc de transport în comun care circulă pe un traseu, dar și eliminarea din transport a unor trasee.

- Publicitate -

Reprezentanții TCE Ploiești au anunțat că vor anunța printr-un comunicat data la care va intra în vigoare noul program de transport.

Ce trasee TCE nu vor mai circula la Ploiești

Astfel, s-a aprobat „eliminarea din programul de transport a traseelor 25 rapid, 42, 48, 52, 53, 54, 106, 395, 306 (cu parcurs doar la orele de vârf) la care deplasările înlocuitoare se pot realiza prin folosirea combinației traseelor locale funcționale”, potrivit referatului de aprobare.

Pentru alte trasee, respectiv pentru 28, 36, 44 barat, s-a propus scăderea numărului zilnic,  cu program doar la orele de vârf, cu păstrarea a câte 1 – 1,5 curse dimineața.

- Publicitate -

Proiectul aprobat prevede și scăderea numărului zilnic de curse la prânz la anumite trasee cu program doar la ore de vârf, cu păstrarea curselor de dimineață/noaptea la care nu există variante de conexare. Este cazul traseelor locale 300, 301, 302, 303 și 304.

Ce trasee TCE vor fi scurtate

Pentru alte trasee, precum 32, 1/21, s-a propus scurtarea rutelor cu parcurs nejustificat de lung. Proiectul prevede însă și prelungirea de rută, la traseul 42, care va ajunge și la Complex Cocoș (strada Bârladului, zona străzii Poligonului) și care va prelua și alți angajați de la firmele din zonă.

O altă prelungire de rută va viza traseul 32 pentru a se putea realiza transportul în zona străzii Petrolului, în situația în care traseul 1/21 e scurtat până la Armoniei.

- Publicitate -

Curse mai multe sunt prevăzute pentru traseele 1 cu capăt de linie la Armoniei și la traseull 104 care va asigura conexarea cu traseele locale în condițiile reducerii curselor pentru traseele 28,44 barat, 36 la prânz și seara.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

După criza apei, ESZ a pregătit creșterea facturilor. Noile tarife

După criza apei care a afectat peste 100.000 de...

La ce școli din Ploiești poți folosi gratuit terenul de sport

O hotărâre a Consiliului Local Ploiești, din 2021, prevede...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -