Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a transmis public conducerii operatorului de transport public, TCE, să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor. Acesta a dat exemplul unui autobuz, pentru care TCE a raportat la facturare parcurgerea a 991,75 km/zi, echivalentul unui drum dus-întors Ploiești-Oradea.
”Am comunicat astăzi directorului TCE că va trebui să reducă rapid cheltuielile cu circa 22%. Pentru asta trebuie să prezinte un plan de reorganizare a TCE. În concret asta înseamnă: Reducerea personalului supradimensionat și mă refer la personalul TESA și toată pilăraia și nepotismul din TCE.
Șoferii și oamenii care muncesc pentru ca ploieștenii să aibă transport în comun nu au de ce să se teamă; Raportări reale ale numărului de kilometri efectuați; Reducerea sau eliminarea contractelor păguboase; Atitudine pro-activă pentru încheierea de contracte cu firmele private care își doresc serviciile TCE pentru transportul angajaților și care până acum au fost ignorate” este mesajul primarului Polițeanu.
Acesta a comparat Ploieștiul cu Oradea și Cluj Napoca, care au cheltuit de două sau de trei ori mai puțin pentru transport local. Asta deși calitatea serviciilor și a materialului rulant este net superioară în raport cu cele ale Ploieștiului.
”Pe scurt, la TCE este un dezastru financiar și managerial pe care îl plătesc ploieștenii. Am văzut cererile TCE, exprimate prin intermediul unui sindicat dintre cele 2 mari de la nivelul TCE. Cererea, în sinteză, este simplă: dați-ne de două ori mai mulți bani decât anul trecut. Adică 9 milioane de lei pe lună, adică 21,6 milioane de euro pe an. Adică am înlocui dezastrul financiar provocat de sistemul de termoficare cu un nou dezastru financiar” a precizat edilul.
Acesta a dezvăluit că a verificat aleatoriu numărul de kilometri zilnici raportați de TCE pentru fiecare autobuz și facturați ploieștenilor.
”Am găsit multe situații în care TCE a declarat că un singur autobuz ar fi efectuat 961,86km/zi sau 597,62 km/zi sau 987,52 km/zi sau 838,18 km/zi sau 991,86 km/zi sau 991,75 km/zi sau 805,35 km/zi sau 966,72 km/zi și multe alte cazuri de genul acesta. Sunt declarații care sunt în mod fățiș nereale și care generează costuri uriașe pentru fiecare ploieștean.
Cu alte cuvinte, conducerea TCE ia ploieștenii de proști și îi pune să plătească incompetența managerială, nepotismul și găurile negre din această firmă. E timpul să tragem linie acestui dezmăț cu bani publici” a mai spus Polițeanu.
În timpul acesta, noi, la primărie, încercăm să facem pe dracu’n patru să cumpărăm 20 de tramvaie noi și să găsim surse de finanțare pentru autobuze noi în anii care vin. Câtă vreme banii ploieștenilor se duc pe găuri negre, va fi foarte greu să reușim”.

Prima fază a fost trecută :bine !
Faza 2 : a- au tras prime concluzi .
Faza 3 asta- i cea mai ” grea ”
MĂSURILE ce o să urmeze.
Întrebare. Orice autobuz are Kilometraj. La fel ca la mașini, in cadranul vitezometrului. De ce nu se face zilnic proces verbal dimineață cu cati km la bord iese autobuzul din autobază și cu cati km la bord intra seara autobuzul in autobază? In felul acesta nu ar mai putea minți nimeni Nr km
Se fac zilnic foi de parcurs cu km ,,,nu știu de unde acei km raportati ,,,sunt gps-uri pe mașini,,un autobuz ,face zilnic maxim 200-250 km ,in doua schimburi,este imposibil ca el să facă 900 și ceva de km,,
Foarte simplu, doar din condei….ca la romani.
Sa ne amintim ca doar la noi mortii voteaza sau isi prelungesc contractele pt loc de parcare pt persoane cu dizabilitati?
Atat timp cat nimeni nu controleaza drastic, sau cei care o fac inchid ochii…nu avem de ce sa ne mai miram.
Pe vremurile trecute,autobuzele aveau tahografe care înregistrau km efectuati zilnic , viteza si orele de stationare,diagrama fiind predată. Aparatele sunt dotate cu 2 diagrame pentru cei 2 șoferi la schimb.
Nu s a mai vrut din motive bine știute.Mafia șefilor șoferilor este știuta, nu personalul TA este problema,vezi cine câștiga marile venituri.Primarul este novice,se ia după fenta.
Nu mai este nevoie de diagrame,autobuzele sunt monitorizate,se vad in timp real traseele, fiecare autobuz este urmărit prin gps,,,,
Talion,adica asta face rau?ca aia fura in draci de ani de zile,este ok?
Trebuiesc dati afara de pe piata si asa au 4 autobuze ametite , reziliate contractele ,preluati din angajati si reinfiintata o noua societate pe bani si proiect UE.
Daca suntem tara de babanieri ..asta meritam zeci de ani de indolenta ,familia Cozma cu deratizarile lor si alte N combinatii si primari alesi sa si faca bine lor ai familiilor lor.
Sunt si alte orase care au avut problema asta , pana la urma.nimeni nu este de neainlocuit .
In acest context, toate autobuzele ar trebui casate in max 3-4 ani după nr de km.practic ar trebui să avem transport in comun cu căruțe trase de cai.asta da „evoluție”.astupam astfel cheltuielile cu carburanții poluanți.cautati oameni competenți în transporturi ca să avem eficienta…. termen 10-15ani.sugestie: donați trotinete călătorilor…..halal oraș
Pe lângă orașele enumerate mai sus care au acum autobuze și tramvaie noi, ar trebui văzut și Buzăul care are acum și trasee exterioare, adică aproximativ jumătate din ceea ce face consiliul județean al nostru. Și, pentru că a venit vorba, am fost nevoit să merg la Câmpina. La stația de la Nord nu am găsit niciun tabel cu orele de circulație în diferitele direcții. Noroc cu cei care folosesc frecvent rutele și care m-au îndrumat. Nici la Câmpina, în stația în care am coborât din microbuzul care mergea la Sinaia, lângă rafinărie, nu era afișat nimic, nici în stația de la bisericuță. Aici, a trecut pe lângă noi un microbuz, plecat din autogară, care avea afiș „Câmpina – Ploiești”. Nu s-ar putea găsi o soluție pentru unificarea stațiilor?
……fara cuvinte.. pt nr de km mariti artificial din pix, + ca TCE intentioneza sa mareasca pretul biletului de transport. pt ce? ploiestenii ce spun? cred ca le place ideea!?
Foarte bine prezentat! Aceiasi intamplare si la mine, nu sunt panouri, lipsa informatii, lipsa afise, microbuze antice, mizerie, neamenajat, nimeni nu stie nimic nici macar soferii care cunosc doar partea lor de traseu. Jungla!
Ne poate explica Dnl. Politeanu de ce în loc ca Primăria sa își plătească datoriile restanta către TCE cere reducerea cheltuielilor/personalului societății iar la Primărie sa mărit salariu cu 5 % (spor de nu știu ce pericol) ,5 zile la CO și în afara de asta se „aude” (sigur) ca și-a făcut un corp de control al primarului cu 4 angajați.
Probabil rezultatul km este dat de consumul de combustibil al autobuzelor, deoarece șoferul face mulți km cu masina personala, rezervorul autobuzului se golește mult mai repede. Succes