- Publicitate -

Cum vrea Primăria Ploiești să alunge ciorile de pe Bulevard Independenței: lumini stroboscopice, lanterne și megafoane în castani

Data:

Distribuie articolul:

După ce Observatorul Prahovean a publicat reclamațiile numeroase făcute de ploieșteni cu privire la mizeria generată de ciorile care au cuiburi în castanii de pe Bulevardul Indepdenței din municipiu, conducerea Primăriei Ploiești a reacționat și a transmis redacției noastre noi soluții, rămase până acum doar la stadiul de ”hârtii”.

- Publicitate -

Deși responsabilitatea gestionării acestei situații revine Primăriei Ploiești, conducerea instituțției nu și-a asumat până acum o poziție concretă legată de focarul de infecție generat de mirosul oribil și găinațul din zona de sud a orașului.

Într-un răspuns la ultimul articol publicat de Observatorul Prahovean pe această temă, „Este normal să trăim în atâta găinaț de cioară?” Revolta ploieștenilor din Eminescu, exasperați de mizeria lăsată în urmă de ciori, reprezentanții Primăriei Ploiești pare că și-au (re)-găsit curajul să vorbească despre acest subiect sensibil.

Și să propună totodată „spre analiză o serie de de măsuri în vederea combaterea acestor păsări”.

- Publicitate -

Acest lucru nu s-a întâmplat însă fără a invoca „legislația în vigoare” care protejează aceste ciorile.

„Numeroasele seizări ale ploieștenilor, în special ale celor care locuiesc în zona de sud a orașului și care reclamă disconfortul major cauzat de prezența, în numar mare, a ciorilor pe Bulevardul Independenței, cu precădere între rondul II și Gara de Sud, reprezintă una dintre preocupările majore ale municipalității. Este o problemă reală, care preocupa și alte administrații locale din țară și care, din cauza legislației în vigoare, care protejează aceste păsări, a fost rezolvată doar parțial, pe perioade limitate de timp, fără a se reuși alungarea acestora, în totalitate.

În acest context, reprezentanții instituțiilor de profil, aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Ploiești (Biroul Salubritate și Protecția Mediului, din cadrul RASP Ploiești si S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L. Ploiești) vor propune, spre analiza, o serie de măsuri în vederea combaterii acestor păsări”, își încep reprezentanții Primăriei Ploiești răspunsul trimis redacției.

Nu e ploieștean care să nu fie cuprins de greață atunci când e nevoit să circule pe Bulevardul Castanilor, iar viața locuitorilor din zona Eminescu a devenit în ultimele luni un adevărat calvar.

Ce soluții are Primăria Ploiești pentru aceștia? 

  • Montarea unor corpuri de iluminat în copaci (tip lampione), lumini tip laser sau lanterne cu lumină stroboscopică.
  • Utilizarea unor dispozitive (megafoane) care imită sunetele antipăsări, bazate pe detectarea senzorului de mișcare a păsărilor.
  • Alungarea ciorilor cu ajutorul unor păsări de pradă (bufnițe sau șoimi).
  • Menținerea curățeniei în zonă, precum și în vecinătatea platformele de gunoi aflate în vecinătate.
  • Demararea unei acțiuni, în colaborare cu S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L. Ploiești, de regenerare/toaletare a castanilor în perioada de intrare în repaus vegetativ a acestora și, simultan, eliminarea cuiburilor acestor păsări.

Cum vi se par aceste propuneri? Așteptăm răspunsurile voastre în comentarii.

raspuns primaria ploeisti ciori

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

1 COMENTARIU

  1. In timpul zilei, ciorile se duc undeva pe camp. Primaria sa ia legatura cu AGVSP, care poate organiza actiuni de vanatoare. Cred ca 3-4 partide de vanatoare ar rezolva problema. Totodata trebuie distruse cuiburile. Si lasati-ma cu ocrotirea naturii! Ciorile sunt daunatori.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

S-a deschis Bursa Angajatorilor de la Palatul Culturii Ploiești! Oficialități prezente la eveniment

La deschiderea târgului sunt prezenți ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu,...

Cine este suspectul uciderii șoferului ridesharing din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Zeci de mii de oameni, în pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva

Record de pelerini la Iași, la pelerinajul de Sfânta...

Spectacol pe cerul din Prahova. Imagini cu aurora boreală, surprinse la Tomșani

Furtuna geomagnetică, un fenomen produs de o importantă masă...

Bătaie între muncitorii români și albanezi, care lucrau pe stadionul echipei FC Barcelona, din Spania

Mai mulţi muncitori care lucrau pe şantierul stadionului echipei...

Câți bani primesc școlile din Prahova pentru „Săptămâna Verde”

Școlile care au aplicat pentru a primi bani prin...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Zeci de mii de oameni, în pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva

Record de pelerini la Iași, la pelerinajul de Sfânta...

Spectacol pe cerul din Prahova. Imagini cu aurora boreală, surprinse la Tomșani

Furtuna geomagnetică, un fenomen produs de o importantă masă...

Bătaie între muncitorii români și albanezi, care lucrau pe stadionul echipei FC Barcelona, din Spania

Mai mulţi muncitori care lucrau pe şantierul stadionului echipei...
- Publicitate -