Observatorul Prahovean demarează astăzi o nouă campanie care vizează siguranța traficului rutier. Este vorba despre obligațiile administratorilor drumurilor locale, județene sau naționale (primării, consiliul județean, CNAIR) de a respecta legislația în vigoare cu privire la marcajele și semnele de circulație rutieră.
Din păcate, multe administrații locale din Prahova și în special Municipiul Ploiești ignoră obligația de a asigura condițiile necesare pentru evitarea producerii unor accidente rutiere.
Astfel, din cauza unor semne de circulație deteriorate sau ”mascate” de vegetație, până la semafoare degradate sau marcaje rutiere care au devenit aproape ”invizibile”, pietonii și șoferii riscă să devină victime.
De exemplu, un cititor ne-a trimis imaginea de mai sus, cu următorul mesaj pentru Primăria Ploiești:
”Buna ziua. Vă rog să dispuneți refacerea marcajului pietonal la intersecția străzilor Sondelor cu Tribunei, în zona Cimitirului 2 Bolovani. După refacerea covorului astfaltic nu a mai fost trasată trecerea de pietoni, existând pericolul producerii unor accidente”.
Potrivit legislației în vigoare, administratorii drumurilor au obligația să traseze marcajele și să plaseze indicatoare, iar cei care nu fac asta ar trebui amendați de Poliția Rutieră.
Mai mult, pe 4 octombrie a intrat în vigoare Legea 278/2002 care obligă autoritățile să asigure ”iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate și semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaționale «E», drumuri naționale și drumuri de interes județean situate în intravilanul localităților”.
Însă Poliția Rutieră va putea amenda administratorii drumurilor care nu aplică această prevedere abia din toamna anului 2024.
Sancțiunea este cuprinsă între 21 și 100 de puncte de amendă, astfel încât amenda maximă ce va putea fi aplicată va fi de 14.500 lei.
Puteți sesiza și dvs probleme privind marcajele sau semnele rutiere necorespunzătoare pe whatsapp, la număr 0785 075 112 sau pe mail, la adresa [email protected]
