Recepționate în 2002, apartamentele ANL din Ploiești, construite pe strada Domnișori, vor fi vândute către chiriași. Ploieștenii care intenționează să cumpere apartamentele trebuie să achite un avans de 15%, dar și un comision de 1% din valoarea de vânzare calculată a locuinței, diferența urmând să fie achitată în rate lunare.
Aleșii locali sunt convocați, joi, la o nouă ședință a Consiliului Local, iar pe ordinea de zi se regăsesc mai multe proiecte inclusiv privind vânzare locuințelor pentru tineri, construite pe strada Domnișori de Agenția Națională de Locuințe.
Conform proiectului de hotărâre, cumpărătorii trebuie să achite un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare a locuinței, precum și un comision de 1% din valoarea apartamentului, diferența urmând să fie achitată în rate lunare pe o durată de 15 ani sau de 20 de ani, conform graficului de rambursare.
Citește și: Cu ce preț se vând apartamentele ANL de la Ploiești
Proiectul de hotărâre mai prevede transmiterea dreptului de folosință gratuită a terenului, pe toată durata existenței construcției, asupra cotei indivize.
Astfel, conform anexei, un apartament cu o suprafață construită de 91,45 mp, valoarea finală de vânzare a locuinței este de 92.553,40 lei, în timp ce pentru o locuință ANL cu o suprafață construită de 76,50 mp – valoarea finală este de 70.563,11 lei.


