- Publicitate -

Imagini cu fântânile arteziene din Ploiești. Spectacol de lumini pe timpul nopții – FOTO

Primăria Ploiești a anunțat repunerea în funcțiune a fântânilor din municipiu. Atracția o reprezintă spectacolul de lumini oferit de sistemul de iluminat nocturn repus în funcțiune.

Municipalitatea ploieșteană a redeschis fântânile arteziene din oraș. Anunțul a fost făcut de Primărie, iar surpriza a fost dată de faptul că au fost rezolvate inclusiv problemele legate de sistemul de iluminat nocturn.

- Publicitate -

Pe pagina de Facebook a SGU Ploiești au fost postate imagini surprinse pe timpul nopții cu fântânile arteziene din Ploiești.

Spectacol de lumini pe timpul nopții 

„Simple sau dinamice, fântânile arteziene dau o notă de frumusețe și armonie domeniului public. Spectacolul vizual al apei încântă trecătorii și prin intermediul sistemelor de iluminat nocturn pe care fântânile publice le dețin. Pe lângă rolul estetic pe care îl au, fântânile arteziene oferă relaxare și purifică aerul din zonele adiacente”, a anunțat Primăria Ploiești pe pagina de Facebook.

- Publicitate -

Totodată, municipalitatea a precizat că, în această perioadă, „echipele S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. continuă activitățile de amenajare și întreținere a zonelor verzi de pe domeniul public al municipiului nostru (plantare material floricol, pregătire teren și însămânțare iarbă, cosit, etc.)”.

Citește și: SGU extinde sistemul de irigare programată din Ploiești

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Rolul Președintelui este de a fi arbitru, nu jucător

Statutul de Președinte al României nu este o simplă...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -