- Publicitate -

Trafic restricționat, luni, în zona centrală din Ploiești. Ceremonii militare și religioase de Ziua Europei

Circulația rutieră va fi restricționată, luni, 9 mai, între orele 10.00 -13.00, în zona centrală din Ploiești. Măsura se aplică pe durata ceremoniilor militare și religioase destinate sărbătoririi Zilei Europei.

Primăria Ploiești a anunțat că, vineri, în cadrul ședinței Comisiei Municipale pentru   Transport și Siguranța Circulației a fost aprobată solicitarea de restricționare a circulației în data de 9 mai, între orele 10.00 – 13.00, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Republicii și intersecția cu strada Emile Zola.

Măsura a fost luată pentru a permite desfășurarea ceremoniilor militare și religioase prilejuite de sărbătorirea „Zilei Europei”.

Citește și: Campania ”Cum arată cartierul tău” are efect. Reacția SGU la sesizările cititorilor

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi