- Publicitate -

Măsuri drastice la un bloc de locuințe sociale din Ploiești. Unii locatari vor fi evacuați – FOTO

Consilierul local Cristina Toma Cochinescu, de la Partidul Prahova în Acțiune, anunță măsurile drastice care vor fi luate de autoritățile locale în privința Blocul de locuințe sociale 27A, situat pe Strada Cătinei nr.3, din zona de Nord a orașului.

Postarea consilierului local de pe Facebook:

În ultimul an, atât eu, cât şi avocatul Razvan Toma Stanciulescu , am fost informați în calitate de reprezentanți ai Asociației Prahova în Acțiune şi, ulterior, de consilieri locali, despre situația cetățenilor din Cartierul Nord al Municipiului Ploieşti, nevoiți să locuiască în vecinătatea unui bloc de locuințe sociale.
Aceştia sunt deranjați de comportamentul unora dintre persoanele asistate social, dar şi de condițiile insalubre în care acestea locuiesc. Asociația Prahova în Acțiune a strâns la începutul anului trecut câteva sute de semnături venite din comunitatea de nord a oraşului privind aceastã situație.
În activitatea mea de consilier local, am vizitat toate căminele de locuințe sociale din Municipiul Ploieşti şi am consemnat problemele existente la nivelul căminului situat pe Strada Cătinei: sub acelaşi acoperiş locuiesc atât familii care respectă normele sociale în privința bunei vecinătăți, a igienei propriei locuințe, a blocului social şi a zonelor din jurul acestuia, cât şi persoane care nu se conformează normelor de conviețuire socială.
În perioada februarie-aprilie 2021, vor fi întreprinse următoare acțiuni care privesc situația locuințelor sociale din Blocul 27A, situat pe Strada Cătinei nr.3:
* Solicitarea de către Administrarea Serviciilor Sociale Comunitare de la instituțiile abilitate a informațiilor privind situația contravențiilor/amenzilor de natură legală şi fiscală a tuturor membrilor familiilor care locuiesc în căminul amintit;
* Evacuarea persoanelor care au încălcat contractele de asistență socială (potrivit legislației române şi hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Ploieşti);
* Mutarea unui număr de 40 de familii care beneficiază de locuințe sociale din căminul din Strada Cătinei în blocul de locuințe sociale de pe Strada Libertății;
* Reabilitarea căminului de pe Strada Cătinei şi transformarea acestuia în bloc de locuințe cu baie şi bucătărie proprii;
* Reintegrarea blocului în zona de nord a Municipiului Ploieşti, în cadrul unui proiect de înfrumusețare şi modernizare a zonei.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...

Vremea se schimbă radical în Prahova. Revin temperaturile de vară în Ploiești

Sfârșitul lunii septembrie va aduce temperaturi de vară, după ce ultima săptămână a fost marcată de o răcire accentuată, de ploi, dar și de...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -