Penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează vineri, 11 martie, ora 10.00 la Cercul Militar Ploieşti, str. Goleşti nr. 6, expoziţia „Un mărţişor, un dar din inimă pentru femei” unde persoanele private de libertate au oportunitatea de a prezenta comunităţii lucrări de pictură, goblen, sculptură, obiecte de artizanat şi obiecte decorative realizate în detenţie. „ Prin organizarea acestei acţiuni se doreşte încurajarea dezvoltării abilităţilor, creşterea stimei de sine, recunoaşterea valorilor morale şi sociale a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate precum şi sensibillizarea opiniei publice în ceea ce priveşte reintegrarea socială a celor care au săvârşit infracţiuni, arătându-se încă odată, că arta şi îndemânarea există după gratii, iar pierderea libertăţii nu reprimă talentele native” se arată într-un comunicat d epresă al Penitenciarului Ploieşti.
- Publicitate -
Expoziţie de mărţişoare făcute de deţinuţi
Autor: Mihai Popescu
- Publicitate -
Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.
Sondaj Observatorul Prahovean
- Publicitate -
Exclusiv
Ziua în care pasiunea pentru motoare va prinde aripi într-un supereveniment lângă Ploiești
Pe 30 mai 2026, Aerodromul Strejnicu devine din nou...
„Se poluează râul Prahova?” Adevărul din spatele conductei care a stârnit un nou scandal la Ariceștii Rahtivani [VIDEO]
Observatorul Prahovean a fost la Ariceștii Rahtivani pentru a...
Afacerea dulce care a crescut odată cu un oraș: povestea Cofetăriei Acapulco din Ploiești și rețetele care au trecut testul timpului
Într-o lume în care gusturile se schimbă rapid, iar...
Provocarea Observatorul Prahovean
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
Știri noi
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
