Înfrângerea de aseară cu FC Voluntari a reprezentat sfârșitul colaborării dintre Petrolul și Eusebiu Tudor. Surse din club susțin că în aceste zile se caută deja un nou antrenor la Ploiești, cele mai mari șanse avându-le Daniel Oprița.
Potrivit gsp.ro, pe lista șefilor de la Petrolul pentru un nou antrenor este Daniel Oprița, jucător care a evoluat la Petrolul și s-a îndrăgostit de fanii de pe "Ilie Oană". "Am jucat la Craiova, Steaua și Dinamo, dar suporterii care au rămas cel mai aproape de sufletul meu sînt cei de la Petrolul", spunea Oprița într-un interviu pentru GSP.RO, cînd a și recunoscut că și-ar dori să antreneze echipa ploieșteană.
Plecat de la Steaua în această vară după doar două săptămâni în care făcuse parte din stafful lui Rădoi, tehnicianul a preluat-o pe Juventus București, de la care probabil va demisiona. La începutul săptămânii viitoare șefii clubului vor avea o ședință la care va participa și Eusebiu Tudor și vor decide ce e de făcut pentru ca echipa să revină.
Mulțescu, atac la Capră
La conferința de presă de după meci, antrenorul ilfovenilor, Gigi Mulțescu, a lansat un atac dur la adresa celor care conduc clubul Petrolul.
"Sînt oameni care trebuie să plătească pentru unde a ajuns Petrolul! Eu nu îi bag în seamă, cum să bag în seamă asemenea oameni? Sînt oameni de nimic! Eu am fost acolo pentru suporteri, îi respect foarte mult. În rest, nu mă interesează. I-am salvat, am jucat cel mai ofensiv fotbal, nu puteam să fac mai multe", a spus Mulțescu, citat de gsp.ro.
