- Publicitate -

Plopeni, înfrățit oficial cu un oraș renumit din Europa

infratire

La finalul săptămânii trecute, după 14 ani de colaborare, administrația locală din Plopeni semnat actul oficial de înfrățire cu Millau, un oraș din Franța renumit pentru deținerea celui mai înalt viaduct din lume.

Colaborarea cu francezii din Millau datează încă din 2001, când, într-o circumstanță pur întâmplătoare, s-au pus bazele înfrățirii. ”În 2001 am stabilit relațiile de colaborare. A fost pur întâmplător. De 14 ani, lucrăm foarte bine cu românii din Plopeni. Din 2007, avem chiar și o convenție de colaborare între cele două orașe”, ne-a declarat Nathalie Fort, viceprimarul cu atribuții pe zona de înfrățire din Millau. Inițial, principiile înfrățirii au avut la bază schimburi de experiențe culturale și sociale însă, pe parcurs, colaborarea s-a extins. ”Noi suntem înfrățiți cu alte cinci orașe. La Plopeni, am găsit însă ceva diferit. Am fost fascinați de cultura și folclorul românesc. De la acest lucru am pornit și, ulterior, am ajuns să desfășurăm chiar și stagii profesionale. Am avut instructori de la centrul de plasament, educatoare de la grădiniță și alte persoane din viața publică și socială a orașului Plopeni care au venit să învețe de la noi”, povestește viceprimarul Nathalie Fort. La conferința din această săptămână, organizată cu ocazia înfrățirii oficiale a celor două orașe, a participat și Patrick Bringer, viitorul președinte pe parte franceză al Comitetului de Înfrățire Millau-Plopeni. ”Colaboararea noastră a prevăzut și o listă cu probleme și lipsuri. Am avut și avem un schimb de cunoștințe și experiențe foarte fructuos. Vrem să ne implicăm inclusiv în zona administrației serviciilor publice, a salubrității și a celorlalte servicii sociale. Am venit și venit cu un sprijin material. Am donat cărți pentru bibliotecă, paturi pentru spital și intenționăm chiar să donăm utilaje pentru salubritate”, susține Patrick Bringer. Cum înfrățirile prevăd beneficii de ambele părți, i-am întrebat pe reprezentanții comitetului de înfrățire ce vor de la zona Plopeni. ”Comitetul de înfrățire nu este unul de caritate. Ne dorim dezvoltarea turismului în zonă și, cu siguranță, ne puteți considera ambasadori ai românilor în Franța. Vrem să schimbăm părerea conaționalilor noștri despre România și să îi dăm imaginea pe care am găsit-o noi, aici la Plopeni: Oameni foarte primitori, calzi, cultură și folclor de excepție, disciplină și locuri extrem de frumoase. Intenționăm să convigem cât mai mulți francezi să vină în grupuri organizate și să viziteze această frumoasă zonă”, a declarat Patrick Bringer. Evenimentul din această săptămână a fost prilejuit și de Festivalul Internațional de Muzică Corală ”Pro Musica”, desfășurat pe scena Casei de Cultură Plopeni. Și aici, francezii au fost uimiți de muzica și tradiițile noastre. ”Ne place muzica, ne plac dansurile populare românești, ospitalitatea și deschiderea oamenilor. Am fost primit ca adevărați prieteni. Acordați foarte multă importanță tradiției și rădăcinolor acestui popor, lucru care, la noi, nu prea mai există. Aveți o disciplină riguroasă în dansuri și muzică, în timp ce noi suntem mai boemi, mai romantici. Avem multe de învățat unii de la alții”, ne-a povestit Cecile Forest, dirijorul Coralei CHANLIBRE din Millau.
Ca planuri pentru viitorul apropiat, reprezentanții Comitetului de Înfrățire Millau – Plopeni susțin că vor să extindă aria de schimburi culturale și de experiențe și în zona micuților din comunitatea locală. Aceștia intenționează să invite la Millau mai multe grupuri de copii cu vârste de circa 10 ani, care să învețe din cultura franceză.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -