O gafă a unui funcționar din Primăria Ploiești ne-ar putea costa câteva milioane de euro.
Am aflat, pe surse, cum a ajuns Primăria Ploiești să primească cu 25% mai puțin din fondurile europene alocate pentru modernizarea liniilor de tramvai (tronsonul BCR-Gara de Sud). Dacă se va menține această corecție, gaura din bugetul local va fi de ordinul milioanelor de euro. Mai exact 25% din valoarea contractului semnat de Primăria Ploiești cu Asocierea dintre SC DELTA ANTREPRIZĂ CONSTRUCŢII MONTAJ 93 SRL – SC MARTIN ROSE ROMANIA SRL – MARTIN ROSE MBH&CO.KG – ELEKTROLINE , de aproximativ 10 milioane de euro, fără TVA. Iată, pe scurt, cum s-a ajuns în această situație, ignorată de majoritatea publicațiilor locale.
La ședința extraordinară de săptămâna trecută a Consiliului Local Ploiești, consilierul liberal Ionuț Ionescu a cerut primarului lămuriri pentru o rectificare de buget prin care o parte din fondurile prevăzute pentru cumpărarea de tramvaie erau transferate la modernizarea liniilor tramvai, finanțate din fonduri europene. Suspiciunea a pornit de la acest articol:
FONDURI SUPLIMENTATE LA REABILITAREA LINIILOR DE TRAMVAI, DIMINUATE LA ACHIZIŢIE TRAMVAIE
Așa am aflat ce se întâmplase, de fapt, în Primăria Ploiești. Autoritatea de Management a aplicat o corecție de 25% la rambursarea fondurilor pentru modernizarea liniilor de tramvai din cauza unor suspiciuni privind procedura de achiziție.
SCANDAL MONSTRU LA PRIMĂRIA PLOIEŞTI! NEREGULI CU FONDURI EUROPENE
Cum subiectul a devenit tabu la etajul al treilea al Palatului Administrativ, am "săpat" în adâncul problemei și, cu ajutorul mai multor surse, am aflat că este vorba pur și simplu de…prostie. Mai exact, un funcționar (ar fi bine dacă Executivul Primăriei Ploiești l-ar identifica pentru a-i tăia măcar sporul de administrare a contractelor finanțate din fonduri europene) a uitat să publice și în Jurnalul European al Achizițiilor Publice o clarificare transmisă unui ofertant în timpul procedurii de licitație și publicată numai pe SEAP. Era vorba de faptul că la licitație pot participa și firmele cu experiență în domeniul modernizării liniilor de cale ferată. Acest lucru a fost recunoscut, cu jumătate de gură, chiar de edil:
PRIMARULUI BĂDESCU DESPRE CORECŢIA APLICATĂ LA LINIILE DE TRAMVAI – VIDEO
Pentru această "scăpare", Primăria Ploiești a primit o corecție preliminată de 25% din rambursarea fondurilor europene, pentru tronsonul respectiv,care va fi urmată de un control privind respectarea procedurilor de achiziție publică. În urma controlului, corecția ar putea fi anulată sau menținută și chiar extinsă dacă și la celelalte tronsoane s-a procedat la fel. Oricum, în ambele variante bugetul local va avea de suferit. Iată și de ce:
Până la finalizarea controlului Autorității de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, facturile constructorilor de la liniile de tramvai vor fi plătite de Primăria Ploiești. Practic, cel puțin anul acesta, fondurile europene rambursate vor fi mai mici cu 25%, astfel încât diferența de bani va trebui acoperită din resurse bugetare proprii. De aceea, executivul Primăriei Ploiești a și semnat, recent, contractul de împrumut cu CEC, chiar dacă mesajul public a fost "bani pentru spitalul de copii".
Astfel, chiar dacă, în cel mai optimism scenariu, corecția va fi anulată, iar fondurile europene vor fi transmise integral Municipalității, dobânzile bancare vor fi suportate din bugetul local. Adică din banii noștri, ai plătitorilor de taxe și impozite.

