Spectrum Ploiești organizează, cu ocazia Zilei Copilului, evenimentul „Kendama Spectrum”, un concurs dedicat pasionaților de kendama.
Organizatorii promit o zi plină de energie, trick-uri spectaculoase și multă distracție, atât pentru participanți, cât și pentru spectatori.
Pe lângă concursul de kendama, cei prezenți se vor putea bucura de standuri cu popcorn, înghețată, vată de zahăr, tobogane gonflabile și alte surprize pregătite special pentru copii.
Înscrierile pentru concurs se fac online, prin formularul pus la dispoziție de organizatori.
Intrarea este liberă pentru cei care vor să participe doar ca spectatori și să se bucure de atmosferă.
Evenimentul este dedicat copiilor, distracției și pasiunii pentru kendama, fiind gândit ca o activitate interactivă de Ziua Copilului.
