Repornirea rafinăriilor Petromidia (a Rompetrol) și Petrobrazi (a OMV Petrom) a redus substanțial importurile de motorină. În Portul Constanța a intrat cu 60% mai puțin combustibil diesel.
În plină criză a carburanților, Rafinăria Petrobrazi din Ploiești s-a aflat parțial în revizie. În urmă cu aproximativ o lună, una dintre instalații a fost oprită pentru lucrări de mentenanță planificate. La fel s-a întâmplat și cu rafinăria Petromidia.
Cât timp cele două rafinării din țară au fost oprite, importurile de motorină s-au mutat în porturile de pe Dunăre și pe calea ferată. Așa se face că am importat în luna aprilie combustibil diesel din Serbia, dar și de la rafinăria Lukoil din Bulgaria.
Odată cu repornirea celor două rafinării românești, situația s-a redresat. În aprilie, volumele de motorină descărcate în porturile românești au scăzut cu aproape 60%, până la 212.000 de tone, de la un nivel record de 512.000 de tone de motorină în martie, cel mai ridicat nivel lunar din iulie 2023 până în prezent, notează Profit.ro. Ce e drept, prin portul Constanța intra și motorină care mergea mai departe către Ucraina și Republica Moldova.
Așa se face că pe perioada cât cele două rafinării românești au fost oprite, funizorul principal de combustibil diesel a devenit Arabia Saudită, urmată de Turcia și Grecia.
În urma restricționării traficului prin Strâmtoarea Ormuz, regiunea mediteraneeană se alimentează preponderent din surse rusești. Iar atacurile masive asupra infrastructurii petroliere din Iran și Ucraina, din ultima perioadă, au distrus aproape 9% din capacitatea globală de rafinare. Acest lucru a dus la o criză globală a aprovizionării cu combustibili.
