- Publicitate -

Cum arată administrația văzută prin ochii unui adolescent de 18 ani? Sebastian Trifu, elev al Colegiului Militar, „primar pentru o zi” la Breaza (VIDEO)

Cum arată administrația locală văzută prin ochii unui tânăr de 18 ani? Pentru o zi, Sebastian Trifu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, a trecut de la uniforma de elev militar la rolul de „primar pentru o zi” la Primăria din oraș. Conducerea colegiului militar l-a desemnat pentru această misiune, iar băiatul a acceptat, curios să afle cum decurge o zi din viața unui om ales de comunitate să îi reprezinte interesele. În cazul de față, Bogdan Novac, primar PNL.

- Publicitate -

Timp de o zi, luni, 27 aprilie, de la ora 08:00 până la ora 16.00, tânărul a participat la activitățile administrative și a văzut cum se desfășoară munca în cadrul aparatului administrativ local. Experiența, a mărturisit Sebastian, l-a impresionat.

„A fost ceva interesant, diferit și inedit. Am văzut cum funcționează lucrurile din interior și cât de multă responsabilitate trebuie să existe dacă vrei cu adevărat să reprezinți interesele unei comunități care te-a votat”, a spus adolescentul.

- Publicitate -

Tânărul consideră că această zi a fost mai mult decât un exercițiu simbolic, fiind o lecție reală din care a avut ce învăța cu privire la relația care ar trebui să existe între aleșii locali și cetățeni.

A fost un exercițiu din care am avut ce învăța, mai ales despre conexiunea care există sau ar trebui să existe între cei aleși și omul de rând care votează o dată la patru ani”, a povestit Sebastian.

Citește și: MApN: 168 de locuri disponibile la Colegiul Militar din Breaza pentru viitorul an școlar

Deși vrea să devină pilot, urmând să aplice la Academia Militară din Brașov, băiatul are în vedere și o eventuală implicare, pe viitor, în administrația publică locală. „Nu exclud o astfel de carieră, deși visul meu e să zbor, să devin pilot într-o bună zi. Nu știi, însă, încotro te poartă viața. Mi-a plăcut ce am văzut azi, în Primăria Breaza, și cred că sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite”, a mai transmis Sebastian.

- Publicitate -

La doar 18 ani, are deja o viziune clară asupra schimbărilor necesare în sistemul public. „Mi-aș dori înlăturarea birocrației și digitalizarea sistemului din administrație”, spune tânărul, care consideră că modernizarea instituțiilor este esențială pentru eficientizarea activității la nivelul aparatului administrativ local.

În același timp, Sebastian a atras atenția și asupra implicării tinerilor în comunitate. „Cred că ar trebui mai multe activități de voluntariat de acest fel, în care tinerii să fie parte și să înțeleagă cum funcționează instituțiile”, a adăugat acesta.

Citește și: La colegiul militar din Breaza, elevii învață să construiască planoare pentru zbor liber

Un punct sensibil, a mai spus adolescentul de doar 18 ani, rămâne relația dintre funcționarii publici  și cetățeni. „Mi-aș dori o mai bună relaționare între angajații din spatele ghișeelor mici și neprietenoase și contribuabilul de rând.  Aici cred că se mai poate lucra. Trebuie să se mai poată lucra”, a mai spus Sebastian Trifu.

- Publicitate -

Pentru elevul Colegiului Militar din Breaza, experiența de „primar pentru o zi” nu a fost doar una simbolică, ci un prim contact real cu administrația publică și cu responsabilitățile pe care aceasta le implică, oferindu-i o perspectivă pe care, spune el, o va păstra indiferent dacă va alege cariera de pilot sau pe cea de angajat în administrația publică.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -