- Publicitate -

Hoții din Ploiești: 39 de mașini sparte, 18 furturi în autobuzele TCE și 16 furturi în piețe, în ultimele 12 luni

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a răspuns solicitării Observatorul Prahovean privind amploarea fenomenului infracțional în trei zone sensibile ale orașului. Cifrele arată că niciun sector nu este ferit.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Prahova o statistică detaliată privind furturile comise în ultimele 12 luni în mijloacele de transport în comun, în zonele piețelor și din autoturisme în municipiul Ploiești.

Hoții de buzunare: 18 cazuri, toți suspecții identificați

În ceea ce privește furturile comise în mijloacele de transport în comun, autobuze și troleibuze TCE,  IPJ Prahova a transmis că în ultimele 12 luni au fost înregistrate 18 sesizări pentru infracțiunea de furt din buzunare și genți.

- Publicitate -

Vestea bună, dacă poate fi numită astfel, este că în toate cele 18 cauze persoanele bănuite au fost identificate. Dosarele se află în curs de instrumentare, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.

Poliția nu a oferit însă nicio informație despre traseele TCE cu cel mai mare număr de incidente și nici despre tipurile de bunuri cel mai frecvent furate (telefoane mobile, portofele, genți etc). De asemenea, nu a precizat câte dintre cele 18 dosare au fost deja soluționate definitiv.

Piețele orașului: 16 furturi, doar 4 din 10 rezolvate

În zonele piețelor din Ploiești au fost înregistrate 16 fapte penale de furt în același interval de 12 luni. Rata de soluționare este aici mai scăzută: aproximativ 40% dintre cazuri au fost rezolvate, adică în jur de 6-7 dosare, în care au fost dispuse măsuri legale față de persoanele implicate.

- Publicitate -

Restul dosarelor se află în curs de instrumentare, poliția precizând că în „majoritatea acestora” persoanele bănuite au fost deja identificate.

Furturile din mașini: 39 de dosare, cele mai multe cazuri

Cel mai ridicat număr de cazuri îl înregistrează furturile din autoturisme: 39 de dosare penale deschise în ultimele 12 luni în municipiul Ploiești. Este, de departe, categoria cu cele mai multe sesizări dintre cele trei solicitate.

În privința acestor cazuri, poliția nu a putut oferi o detaliere suplimentară: nici bunurile furate, nici valorile acestora, nici mărcile sau modelele de mașini vizate, nici datele la care au fost comise faptele și nici câte dosare au fost soluționate.

- Publicitate -

Răspunsul complet aici: FURTURI_AUTO_PIETE_AUTOBUZE_PLOIESTI

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -