- Publicitate -

Canabis, cocaină și ecstasy, vândute în Ploiești și județul Ilfov. Rețea de trafic de droguri, destructurată de polițiștii

Trei persoane au fost reținute, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar după ce anchetatorii au documentat timp de un an o rețea care comercializa droguri de risc și de mare risc. Două dintre persoanele reținute au fost ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

- Publicitate -

O rețea de trafic de droguri activă în municipiul Ploiești și în județul Ilfov a fost destructurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești. Șapte persoane sunt cercetate penal pentru trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Un an de investigații

Ancheta a vizat perioada aprilie 2025 – aprilie 2026, interval în care cei șapte suspecți ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat diferite cantități de substanțe interzise. Investigațiile au scos la iveală o structură ierarhizată, în care fiecare participant avea un rol bine definit.

- Publicitate -

Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 25 de ani ar fi procurat canabis inclusiv de la un alt suspect, în vârstă de 23 de ani, pe care îl revindea în municipiul Ploiești la prețuri cuprinse între 50 și 60 de lei pe gram. Totodată, același individ ar fi intermediat vânzarea unor cantități de canabis în județul Ilfov, în beneficiul suspectului de 23 de ani.

La rândul său, bărbatul de 23 de ani s-ar fi aprovizionat constant de la un al treilea suspect, în vârstă de 27 de ani, inclusiv cu droguri de mare risc.

Prins în flagrant cu canabis, cocaină și ecstasy

Pe 22 aprilie 2026, bărbatul de 23 de ani a fost prins în flagrant delict în timp ce tranzacționa, pentru suma de 3.000 de lei, 25 de grame de canabis, 4 grame de cocaină și un comprimat de ecstasy.

- Publicitate -

În urma perchezițiilor efectuate ulterior în municipiul București, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ un kilogram de canabis, o cantitate de cocaină, aproximativ 200 de grame de ciuperci halucinogene, pungi și plicuri autosigilante, obiecte cu urme de substanță, grindere, cântare de precizie și alte mijloace de probă.

Arestări și control judiciar

La 23 și 24 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor trei bărbați cu vârstele de 23, 25 și 27 de ani. Alte patru persoane, trei bărbați și o femeie, cu vârste între 19 și 58 de ani, au fost plasate sub control judiciar.

Pe 23 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbaților de 23 și respectiv 25 de ani. Decizia privind propunerea de arestare preventivă a suspectului de 27 de ani urma să fie pronunțată în ziua următoare.

- Publicitate -

Acțiunile au fost realizate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -