- Publicitate -

A început demolarea cartierului Dallas din Ploiești

Primarul Mihai Polițeanu anunță într-o postare pe pagina sa de Facebook că a început curățenia pe strada Libertății din Ploiești.

- Publicitate -

Până luni, 27 aprilie, zona va trebui să arate ca-n palmă. Atunci va fi predat terenul constructorului, pentru organizarea șantierului în vederea realizării Străpungerii Gara de Sud – Gara de Vest. Observatorul Prahovean a relatat despre această lucrare într-un amplu articol: În aproximativ o lună încep lucrările la Străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest din Ploiești. Ce cuprinde proiectul

Care este istoria cartierului „Dallas”

Zona, denumită în mod ironic Cartierul „Dallas”, se află în apropierea Gării de Vest, pe un teren care este în administrarea Primăriei. Mai multe familii și-au ridicat ilegal aici, cu ani în urmă, adăposturi din lemne, cartoane și diverse improvizații. Stăteau câte 6-7 persoane de toate vârstele, într-o astfel de „locuință”. Primăria le-a promis anul trecut că îi va muta într-un bloc social, la Nord.

- Publicitate -

Zona este plină de gunoaie, covoare întinse pe conductele de termoficare, saltele aruncate, un adevărat focar de infecție.

Ce se va construi în locul Cartierului „Dallas”

Pe locul actualului Cartier Dallas va trece viitoarea Străpungere Gara de Sud – Gara de Vest. Proiectul, care valorează 20 de milioane de euro și care va fi gata în termen de 18 luni, vizează realizarea unei legături rutiere moderne,  între cele două gări ale orașului.  Drumul va avea aproximativ 3 kilometri și va porni de pe strada Libertății, din apropierea Gării de Vest. Va ieși apoi în strada Rudului și se continuă pe strada Depoului, până la Gara de Vest.

Primarul Mihai Polițeanu relata recent într-un video postat pe rețelele sociale că tot aici, în zona Gării de Vest, în paralel cu Străpungerea, se vor mai desfășura două proiecte private. Se va construi un nou centru comercial, dar și un ansamblu rezidențial, cu blocuri și grădiniță.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești clarificări cu privire la soarta oamenilor care au locuit în acest cartier.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp
  1. In sfarsit o veste deosebit de buna! Va fi una si mai buna cand ne veti scrie despre primii 100 de metri ai strazii dintre Gara de sud si Gara de vest! Asteptam cu nerabdare inceperea lucrarilor si mai ale … terminarea si darea in folosinta a strazii dintre Gara de sud si Gara de vest! Mult, mult spor la treaba, sa auzim, numai de bine!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Sistemul antigrindină rămâne nefuncțional. Anunț făcut la conferința organizată de Observatorul Prahovean

Sistemul antigrindină din județul Prahova va rămâne nefuncțional pe...

Ce se întâmplă cu sistemul antigrindină din Prahova? Conferință organizată de Observatorul Prahovean [VIDEO]

Observatorul Prahovean organizează astăzi, 23 aprilie, conferința cu tema...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -