Noua Lege a salarizării pentru angajații din sectorul public aduce schimbări importante în modul de calcul al salariilor bugetarilor. Principala modificare este decuplarea grilelor salariale de salariul minim pe economie și introducerea unui indice de referință separat, potrivit anunțului făcut de fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole.
Din articol
Proiectul legii este finalizat și urmează să fie publicat pentru dezbatere publică săptămâna viitoare, fiind unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Salariile nu vor mai depinde direct de salariul minim
Una dintre cele mai importante schimbări prevăzute în noua lege este faptul că salariile din sistemul bugetar nu vor mai fi calculate direct în funcție de salariul minim pe economie. În locul acestuia, va fi introdus un indice de referință, potrivit Digi24.
Manole a declarat că un salariu minim brut de referință de 4.000 de lei ar putea deveni baza pentru calcularea veniturilor din sectorul public.
Autoritățile susțin că această modificare are rolul de a stabiliza sistemul de salarizare și de a evita creșteri automate ale veniturilor din sectorul public atunci când salariul minim este majorat.
Ierarhie salarială de la 1 la 8 în sectorul public
Noua lege propune și o reorganizare a veniturilor în sectorul public pe o scară de la 1 la 8, în funcție de nivelul funcției și responsabilități. La vârful ierarhiei va rămâne funcția de președinte al României, care va avea cel mai mare salariu de bază.
Fostul ministru a dat asigurări că nu vor exista reduceri de venituri în rândul bugetarilor, așa cum s-a procedat și în cazul legii pensiilor.
În schimb, premierul Ilie Bolojan susține că noua lege ar trebui să prevadă și reduceri în sectoarele unde veniturile au crescut nejustificat, iar implementarea ar putea fi realizată etapizat.
