- Publicitate -

Criza politică a început. Miniștrii PSD nu au participat la ședința de guvern

Criza politică a izbucnit oficial după ce miniștrii Partidului Social Democrat nu au participat la ședința de guvern programată în această dimineață, la solicitarea conducerii partidului. Gestul a fost interpretat drept un act de sfidare la adresa premierului liberal Ilie Bolojan și un semnal clar al escaladării tensiunilor din coaliția de guvernare. 

- Publicitate -

UPDATE La ora 13:45, miniștrii PSD au ajuns la Guvern pentru a-și depune demisiile. 

”Chiul”  în masă de  la ședința de guvern

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că, în acest moment, nu există o informație oficială privind momentul depunerii demisiilor miniștrilor, așa cum a anunțat anterior liderul PSD, Sorin Grindeanu.

- Publicitate -

Aceasta a precizat că, în ministere, nu vor fi operate eliberări din funcție pe criterii politice, însă a subliniat că „asta nu înseamnă nici că toată lumea rămâne, nici că toată lumea pleacă”.

Ce miniștri ar urma să demisioneze

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ar urma să demisioneze toți membrii PSD ai Guvernului: ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, ministrul Agriculturii, Florin Barbu,
ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Justiției, Radu Marinescu, și ministrul Muncii, Florin Manole

De asemenea, din partea PSD fac parte și vicepremierul Marian Neacșu, precum și secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, care și-au anunțat, de asemenea, demisiile.

- Publicitate -

Cel mai probabil, portofoliile deținute de PSD vor fi preluate de ceilalți membri ai guvernului, din PNL, USR și UDMR, care au rămas loiali premierului Bolojan.

Reamintim că președintele Nicușor Dan a avut ieri consultări cu șefii partidelor din coaliția de guvernare, fără a se găsi o soluție pentru criza politică declanșată de PSD. Detalii aici:

Nicușor Dan, declarații după consultările de la Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Sistemul antigrindină rămâne nefuncțional. Anunț făcut la conferința organizată de Observatorul Prahovean

Sistemul antigrindină din județul Prahova va rămâne nefuncțional pe...

Ce se întâmplă cu sistemul antigrindină din Prahova? Conferință organizată de Observatorul Prahovean [VIDEO]

Observatorul Prahovean organizează astăzi, 23 aprilie, conferința cu tema...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -