Aproximativ 5.000 de credincioși participă vineri, 17 aprilie, la pelerinajul de la Mănăstirea Ghighiu, organizat cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. În zonă au fost mobilizate forțe impresionante de ordine pentru a asigura desfășurarea în siguranță a slujbei, în condițiile în care traficul este unul infernal, iar coloanele de mașini se întind pe kilometri întregi. (VIDEO)
(la acest articol a contribuit și Oana Stoica)
Sărbătoarea a atras un număr mare de pelerini, veniți să participe la slujbă și să ia apă sfințită de la izvorul considerat tămăduitor.
Încă de la primele ore ale dimineții, drumurile din apropierea mănăstirii au fost sufocate de mașini. Coloanele se întind pe kilometri, iar șoferii sunt nevoiți să aștepte zeci de minute pentru a ajunge în zonă. Mulți dintre credincioși au lăsat autoturismele la distanță și au parcurs pe jos restul drumului până la mănăstire.
În zonă, mobilizarea forțelor de ordine este una semnificativă. Polițiști rutieri, jandarmi și echipaje de intervenție sunt prezenți pentru a dirija traficul și pentru a preveni incidentele.
