Hipodromul Ploiești găzduiește duminică, 19 aprilie, începând cu ora 09:30, cea de-a doua reuniune hipică oficială a sezonului, eveniment organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, în parteneriat cu Jockey Club Român și alți parteneri locali.
Programul zilei cuprinde șapte curse de trap și galop, precum și două curse de calificare, punctele centrale fiind Premiul Take Ionescu, la trap, programat la ora 11:50, și Premiul de Primăvară, la galop, care va avea loc la ora 12:10, cursă destinată cailor din rasa pursânge englez.
Prima întrecere oficială a zilei va începe la ora 10:00, iar reuniunea hipică se va încheia cu Premiul Bavari, programat la ora 12:30.
Organizatorii au pregătit și activități pentru public, inclusiv momente artistice susținute de parteneri culturali și un spațiu special amenajat pentru copii, unde aceștia se vor putea juca sub supraveghere.
Prețul unui bilet la eveniment este de 5 lei, iar copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit.
